Întreruperea furnizării apei în Fălticeni: vineri, 22.09.2023, între orele 08:00 – 15:00, pentru realizarea unui branșament pe str. Ana Ipătescu. Vor fi afectaţi consumatorii de pe strada Ana Ipătescu (parțial), Muncii, Plt. Iordache. Unități: Magazin ”Roxana”.

În această dimineaţă, (ora 5.41), Detaşamentul de pompieri Fălticeni a intervenit cu două autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă din satul Hârtop. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta între coşul de evacuare a fumului şi peretele casei, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă. Pompierii au desfăcut peretele (construit din lemn) în zona coşului de evacuare a fumului şi au stins focarele, concomitent cu evacuarea bunurilor materiale din încăperea afectată. Au ars circa 10 mp din peretele interior, degradându-se tencuiala pe o suprafaţă de 5 mp, iar coşul de evacuare a fumului a fost distrus. Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza coşului de evacuare a fumului, deteriorat. Militarii au salvat din calea flăcărilor restul locuinţei. Nu s-au înregistrat victime omeneşti.

About Author

By B.P.

One thought on “Coş de fum deteriorat – cauza unui incendiu produs în această dimineaţă la Hîrtop”
  1. Daca utilizam solutii moderne de incalzire, centrale cu automatizari , etc , trebuie sa folosim si solutii moderne de curatare centrale si cosuri , produse antigudron si antifuningine ce previn producerea incendiilor.

    Acumularea de gudron si funingine pe cos este extrem de periculoasa si adeseori ignorata.

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: