Home Cultură Un senior al culturii fălticenene: Eugen Dimitriu

Un senior al culturii fălticenene: Eugen Dimitriu

by Fălticeni Online
0 comment

S-ar cuveni să încep cu cele mai vechi amintiri. Un elev, Corneliu Dimitriu, şi o legendă: tatăl său- un erudit, un cărturar cunoscător a toate din trecutul urbei, un îndrăgostit de Fălticeni şi de istoria culturală a acestuia. Şi câteva rezerve abia şoptite: suspectat de regim, cu detenţie, om de dreapta cu idei politice incomode. Activa la Staţiunea Pomicolă având prestanţa omului cultivat şi trecut prin multe experienţe tragice, impunându-se prin eleganţa comportamentală, ţinută de lord, prin religia muncii şi prin serioasa activitate de traducător.
Cunoaştere din afară, cu discuţii de curtuazie şi de rutină dintru început. Nu comunicasem încă decât superficial cu omul din faţa mea.
În perioada pregătirii Centenarului Liceului pe care-l absolvise, zăcământul de cunoştinţe de care aveam nevoie, ni l-a pus la dispoziţie. Conversaţiile au devenit mai ample, esenţializate şi la obiect. Rezervorul uman era plin până la refuz de date, documente, amintiri. Ani de-a rândul, cât a locuit la Fălticeni, cât şi după mutarea la Suceava, a fost unul din invitaţii de onoare la toate acţiunile oraşului şi ale şcolii. A răspuns întotdeauna cu amabilitate invitaţiilor şi, comentator perpetuu, ne-a transmis multe date din trecutul localităţii unde s-a înrădăcinat din perioada studiilor liceale, din 1935. Că este Cetăţean de Onoare al oraşului, nu poate fi o întâmplare: E. Dimitriu. este o adevărată instituţie care legitimează spaţiul fălticenean..
Momentul sau mai bine-zis durata anevoioasă de organizare a Galeriei Oamenilor de Seamă a fost decisiv pentru cunoaşterea adevăratei şi complexei sale personalităţi. Primind cu modestie intervenţiile şi soluţiile unor foruri diriguitoare, tot planul operativ al adunării şi ordonării exponatelor muzeale i-a aparţinut. A fost o muncă deosebit de grea şi meticuloasă, nopţi de nesomn, dar structura morală de învingător şi-a spus cuvântul, dovedind că ceea ce se face cu vocaţie şi dăruire, izbuteşte, că visul tenace poate deveni realitate prin gestionarea corectă a timpului şi a materialului valoros.
Epocă eroică de luptă şi biruinţă, de cercetare, colectare, selecţionare şi sistematizare a planurilor documentare. Depozitul arhivistic creştea şi se organiza pe criterii ştiinţifice. În depozitul neîncălzit şi în mica odăiţă ce se deschidea spre drumul Sucevei, găseai lucrătorul cu şorţul albastru, stăpânul comorii, fericit de corolarul bogăţiei strânse cu trudă şi privită cu sfinţenie. Adunase cu sârg multe valori şi era veşnic pe recepţie în găsirea altora. Era prinţul bogat mângâind cu privirea luminoasă manuscrise, documente vechi, citind cu pioşenie din crugul veacurilor. În plin avânt creator, a mărşăluit neobosit prin varii localităţi, a scormonit în căutare de adrese, a purtat corespondenţă pentru a aduna valori care să ateste trecerea prin lume a diferitelor personalităţi pentru care strânsese acte de identitate din fapte, muncă, entuziasm. La Bucureşti, la Cluj, la Iaşi, cuprins de veritabilă emulaţie, era pretutindeni în căutarea documentului viu şi concludent.
Etapa proiectării sălilor, a organizării cu parcimonie a celor mai grăitoare documente, a ambientului care să placă şi să atragă lăsând impresia de neuitat, a fost precumpănitoare. Era vorba de unul din cele mai importante galerii moldave care aduna domenii atât de diferite. Casa fraţilor Horia şi Vasile Lovinescu, moştenită de la tatăl lor, avocatul Octav Lovinescu, nobilă donaţie, cerea şi o eleganţă a prezentării exponatelor. Măreaţa casă de pe strada Sucevei, strada dinastiei Lovineştilor, venind cu eleganţa construcţiilor boiereşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, impunea încă de la intrare, dar şi din oaza de verdeaţă a unei rafinate, cândva, grădini boiereşti. Veacul ce trecuse primise veacul cel nou, nu cu fecior la intrare, ci cu un erudit ce-ţi dădea bineţe cu politeţe seniorială invitându-te la taifas cu timpul şi cu timpurile. Impresia de acasă impusă de rotonda scării, de fotoliile şi mărturia sadoveniană „la Fălticeni am băut apa vie a sufletului românesc” te introducea şi te introduce cu ospitalitate moldovenească în atmosfera Galeriei.
Etapizarea secolelor de istorie culturală, de istorie literară, artă, ştiinţă, folclor, publicaţii, toate au fost gândite şi realizate ca în institiţiile similare de profil din ţară sau străinătate. Rămăsese neinclus activităţii lucrative doar spaţiul în care locuia scriitorul Vasile Lovinescu şi soţia sa, Stela. Acolo era un alt mister nepermis ochiului profan şi care avea să fie dezvăluit în timp sau, mai bine zis să intre sub zodia nestatornică a timpului, având acum o altă organizare pentru ca, după ce se vor termina reparaţiile capitale, să reintre în circuit într-o modernă dispoziţie a materialului deja cantitativ enorm pentru sălile galeriei, dar care poate fi consultat din depozit prin amabilitatea directorului, profesor Adrian Cocârţă
Deschiderea noului lăcaş al muzelor înscrisă în hrisovul vremii la 16 iunie 1972 a însemnat punctul terminus al unui proces de durată şi de muncă asiduă pentru a prezenta cartea de identitate a Fălticenilor. Sfârşit, care, paradoxal presupune continuitate pentru ca măreaţa Galerie trebuie să-şi menţină actualitate, frumuseţea, tinereţea şi valoarea spirituală, recalibrând trecutul prin raportarea la prezent.
Destinul cărturarului şi muzeografului Eugen Dimitriu s-a împletit în perioada cât a stat la Fălticeni cu cel al instituţiei pe care a visat-o şi a realizat-o. A fost marea şi neuitata lui iubire Viaţa l-a chemat spre alte zări şi spre împlinirea altor proiecte. Suceava şi Bucovina l-au asimilat intuindu-i vocaţia de ctitor (Simion Florea Marian) şi cărturar îndrăgostit de faptul cultural-artistic, arhivistic sau ştiinţific.
Şi an de an, domnul Eugen Dimitriu, format în spiritul muncii şi al virtuţilor cetăţeneşti a adăugat numelui un renume în Ţara de Sus. Citat în diverse bibliografii, prezent în diferite publicaţii literare, culturale, artistice, ştiinţifice, muzeografice, autor a peste 16 volume şi proiectând din mers, cu pasiune altele, Eugen Dimitriu ilustrează ceea ce denumea în esenţă regretatul academician Constantin Ciopraga prin sintagma spiritus loci.
Trecerea şi petrecerea timpului, aniversarea din toamna aceasta, cei 88 de ani, îl găseşte în plină putere creatoare.
L-am cunoscut singur printre cărţi şi documente şi aceasta nu pentru că nu iubea lumea, ci pentru că acolo îi erau prietenii cei mai buni. Configuraţia lui spirituală presupunea şi presupune întoarcerea la sine şi reîntoarcerea la izvoare cu aceeaşi vigoare sufletească şi dinamism civic.
În statu nascendi îi este înscrisă foamea de document şi fascinaţia pentru acesta. Într-un fel, reporter de front înzestrat cu o dinamică surprinzătoare, într-un regim al instantaneului ce demonstrează importanţa traiectoriei travaliului creator. În bagajul său de cititor–călător– cercetător–scriitor, axa gândirii străbate spaţii concrete sau difuze îndrăznind depăşirea graniţelor permisive.
Fălticenean prin adopţiune şi prin aceasta şi mai fălticenean, şi-a reînnoit şi reîmprospătat vechile rădăcini definindu-se ca un actant al vieţii. Îndoieli, entuziasm, certitudini, probabilităţi, tumult de trăiri, asocieri subtile şi îndrăzneţe – toate-i stabilesc traiectoria prin care-şi dobândeşte statutul de cunoscător şi specialist. Există şi o parte tăcută în Eugen Dimitriu, o fiinţă dilematică, un individ nemulţumit de sine, cu o igienă a muncii intelectuale organizată osmotic în spaţio-temporalitatea Fălticeni–Suceava unde-şi semnalizează reliefuri spectaculoase sau modeste într-o manieră unică şi rafinată. Memoria etnologică, arhaică şi modernă îi permit să privească totul cu ochii timpului şi cu ştiinţa cărţilor. Faliile culturale le scoate de sub pecetea tainei demonstrând cât de temeinică este rezistenţa prin cultură.
În plus, Eugen Dimitriu propune în ansamblu şi un cod cavaleresc înscris într-o proprie tapiserie intelectuală. Spirit generos, realizează o superbă prestaţie culturală scoţând din cutele memoriei întâmplări anodine, strălucite sau semnificative prin percepţii personale. Îl întâlnim în clipele de bună dispoziţie zâmbind complice sau vădind spirit hâtru.
Trăitor şi pelerin pe plaiuri moldave şi bucovinene, fin degustător de cultură, Eugen Dimitriu descrie cu discretă eleganţă vechi sanctuare pe care le consolidează şi le conservă reînviind văleaturi în care descoperă mult pomăt şi bogăţie spirituală. Staţiile – sanctuare cheamă la cuminicare; hălăduind în simbioza text–imagine–clădire–uliţă–stradă–cimitir reînvie istoria cu oameni şi fapte, cu viaţă patriarhală ori aspiraţia de a străbate dincolo de zare ori chiar dincolo de hotare.
Metamorfoza spaţiului şi a spiritului dă Panteonului fălticenean emblemă seniorială. Domnul Dimitriu este un model de jertfelnicie în chinovia sa unde viaţa este trăită în foşnet de carte sau tămâie de document. Şi totuşi, aerul are miros de soare, scrisul are căldură şi afect, ecourile reverberează în esenţe, chiar dacă nu întotdeauna în esenţializări.
Traseul vieţii şi activităţii îi este remarcabil, cu efigii dantelate şi înveşnicite întru trăirea vie la graniţa dintre veşnicie şi vremelnicie. Harul narativ accentuiază traseul epic remarcabil şi antrenant. Farmecul asociativ se remarcă în pagini reuşite, incitante, vii, seducătoare, memorabile. Text, pretext, subtext, metatext se îmbină cu simplitate şi firesc, arealul culturii, literaturii, artei sau ştiinţei fiind disecat cu atenţie, raportat la propria scară de obiective şi valori.
Eugen Dimitriu vădeşte o nobilă descendenţă pe care şi-a probat-o şi şi-a demonstrat-o prin muncă asiduă, desăvârşire lăuntrică şi comportament serios ce irumpe din existenţa simplă şi solară. Activitate multiplă, sârguincioasă, angajată pledează pentru un discurs de legitimare a unei personalităţi complete: istoric cultural şi literar, genealogist, devorator de documente, memorialist, cercetător, traducător, publicist, muzeograf, scriitor dar şi „poet al cuvântului răstignit” în lucida existenţă cetăţenească.
Nu se poate vorbi de oraşul Fălticeni şi de împrejurimi, fără a se vorbi cu respect de cel ce a întreţinut, ca mulţi alţii, cultul sacrului în ctitoria de pe Şomuz. În ansamblu, Eugen Dimitriu ne dă o caldă şi generoasă lecţie de fălticenimism. Fiinţă din fiinţa sa, osmotic şi simbiotic, Fălticeniul rămâne Oraşul muzelor iar Lumini fălticenene aureolează Un album al viselor frumoase, Lovineştii ori Cazabanii, sau în ansamblu, un tot valoric cu mari virtuţi sintetizatoare pentru trecutul, prezentul şi viitorul aşezării, a oamenilor care au fost şi care vor veni în ştafeta continuă a vieţii. Imaginile foto, studiul habitatului din urbea ce râde dintre coline, şiragul umbrelor solemne şi al leatului de rând realizează prin activitatea susţinută şi diversă a sărbătoritului, un imens şi complex album – document dintr-un muzeu, gândit cândva la altă scară de profesorul Vasile Ciurea – cu adausuri consistente şi relevante de antichitate clasică, etnografie şi sociologie, dar şi dintr-un modern cultural, lirerar, artistic, ştiinţific, dinamic şi activ cuprins într-un codex sau letopiseţ fălticenean, într-o carte a cărţilor din care se poate trage un maximum profit uman şi intelectual.
Şi nu în ultimul rând, un jurnal subsumabil, dezinvolt, complet şi expresiv venind din veacuri de mondenitate boierească ancorată în modernitatea spiritului actual ce a înregistrat, din mers, alte contribuţii notabile Pentru că trăim o dinamică a vieţii, pentru că oamenii sunt în mers, ideile sunt în mers iar spaţiu matrice Fălticeni are încă multe de spus şi de realizat din răstimp în ăst timp şi în viitorimea comunităţii europene sub aspect identitar.
Mioara Gafencu

You may also like

Fălticeni Online

Știri locale, regionale și naționale. Evenimente culturale și sportive. Foto și video reportaje.

Rulează videoul

Ultimele postări

@2022 – All Right Reserved. Fălticeni Online

%d blogeri au apreciat:
98450705