LIGA 3: ȘOMUZ FĂLTICENI - CSM PAȘCANI (30 aprilie /ora 17.00) VEZI LIVE !
23 mai 2022

După gazele naturale, s-ar putea scumpi şi lemnele de foc

Se apropie sezonul rece, ceea ce aduce o grijă în plus pentru toţi fălticenenii. După majorarea tarifului la gazele naturale, o decizie luată la nivel Ministerului Mediului ar putea afecta şi familiile care-şi încălzesc locuinţele cu lemne. Un act normativ publicat la sfârşitul săptămânii trecute în Monitorul Oficial stabileşte un nou preţ mediu pentru metrul cub de masă lemnoasă pe picior, respectiv 85 de lei. Indirect, această majorare ar putea afecta şi preţul cu care se comercializează lemnele pentru foc (acum undeva la 120 de lei/m.c.). Noul preţ este mai mare cu aproape 20 de procente faţă de cel actual de 71 de lei, şi se va aplica începând cu data de 24 octombrie. În iarna 2011-2012 au beneficiat de subvenţii la încălzire circa 3000 de familii, 600 dintre acestea pentru încălzirea cu lemne.