LIGA 3: ȘOMUZ FĂLTICENI - CSM PAȘCANI (30 aprilie /ora 17.00) VEZI LIVE !
23 mai 2022

Revăzând „Al cincilea anotimp”

Zi-ntâi de octombrie. Prezenţă numeroasă în sala Centrului Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”. Reîntâlnire cu un spectacol reuşit. Mai bine zis, cu permanenţa tinereţii ca stare de spirit şi sentiment. Revedem pe scenă pe cei şaisprezece interpreţi, minus regizoarea, studenta Cristina Bacal, plecată spre alte zări întru experimentarea modalităţilor regizorale. Aproape toţi artiştii sunt Gănişti, dar nu aceasta contează, ci seriozitatea spectacolului în sine gândit şi regândit, repetat şi iar repetat, înnoit sub raport artistic. Cu toate micile nesincronizări şi în special cu frazarea recitativului care nu este încă suficient pusă în valoare. Ce impresionează? Totul. Căutarea din feeria jocului luminiţelor ce creşte tensiunea prin selecţia muzicală pătrunzătoare racordată inimii, minţii şi comunicării nonverbale. Descoperirea căilor definirii şi trăirii permanenţei acestui anotimp. Trezirea. Avântul. Înălţarea. Apoteoza. Permanenţa.
Ce rămâne de neuitat? Spectacolul în ansamblu, aliaj plurivalent de coregrafie, muzică, poezie. Montura cu arhitectură labirintică. Un poem despre forţa iubirii care „mişcă sori şi stele”. Un eseu despre timp grefat pe anotimp şi armonizat prin vers, inefabilă graţie şi trăire. O metaforă a timpului ca dimensiune esenţială a unei tinereţi perpetue.
Cu inerente mici imperfecţiuni, pentru că un drum fără obstacole nu duce nicăieri, spectacolul rămâne neostentativ şi emoţionant unind într-un aliaj fericit zâmbetul lăuntric şi energia tinereţii. Corpurile − armonii statuare în mişcare sau balans − transmit fluidul bucuriei de a trăi.
Anotimpul curge împreună cu noi. Îl salutăm ca emblemă a tinereţii entuziaste şi-i dorim, ca de pe drumul Lugojului, reprezentativul Festivalului Birlic animat de preotul Liviu Mihăilă să revină cu lauri parodiind celebra operetă:
N-am venit la voi în urbe/ Ană lugojană,/ să-nşirăm la vorbe multe/ ce-am venit s-arăt ce poate/ „Nicu Gane” de departe/ cu însemn de la Birlic/ pe-Al cincilea anotimp/ Ană lugojană.
(Sorin Gafencu)