LIGA 3: ȘOMUZ FĂLTICENI - CSM PAȘCANI (30 aprilie /ora 17.00) VEZI LIVE !
16 mai 2022

Portrete de români (I)

Corespondenţă din Turcia
de Elena Paşcovici

______________________________

Doamna M. e de undeva, din România. Povesteşte:

«M-am căsătorit tânără, am un singur băiat. Nu m-am înţeles cu primul bărbat, nimic din ceea ce făceam eu nu era bun. Am rămas singură la 27 de ani şi tot singură l-am crescut pe băiat. M-a învrednicit Dumnezeu, mi-a ascultat rugile, a avut grijă şi de mine şi de el. Cred că l-am educat bine, nu bea, nu fumează, nu umblă aiurea, e serios. M-am recăsătorit mai apoi, dar tot prost am nimerit, bărbatul meu bea de stingea, nu aducea niciun ban în casă…nu era de trăit cu el. M-am despărţit şi de asta. La 41 de ani m-am trezit iar singură. Singură fusesem toată viaţa, dar acum singurătatea mă apăsa. Părinţii mei s-au despărţit când eu eram mică, mama s-a recăsătorit. De mine nu au prea avut timp…Mi-am întâlnit tatăl când aveam 13 ani. Avea o poză de a mea (am să v-o aduc, s-o vedeţi): părul lung, ochii albaştri, mă chemau ca model la fotograf, ziceau ca am păr frumos. Tata era şofer, aducea des marfă de la İstanbul. O dată, cand era acolo, a scos portmoneul şi i-a căzut din buzunar poza mea, că o purta mereu cu el:

-Cine e fata asta frumoasă? a întrebat un turc de la un depozit

-E fetiţa mea.

-Aş vrea să o cunosc. Câţi ani are?

-Are 41 de ani. Şi e despărţită de bărbatul ei, e singură.

Turcul a facut o copie după poza mea, fără să ştie tata, şi a păstrat-o. În acest timp, mama vorbise cu un vaporean turc, se întelesese cu el, voia să mă vândă lui cu 300 de dolari. Vaporeanul îşi căuta nevastă, s-o treacă în legea lui, s-o îmbrace în haină din aceea lungă şi neagră, cu voal, din care să nu i se vadă decât ochii. Când vedeţi pe stradă astfel de femei, să ştiţi că unele sunt arăboaice, dar altele sunt din diferite ţări, şi sunt cumpărate. Am vorbit cu tata şi am hotărât să plec la İstanbul, să văd eu singură cum stă treaba. Eram prinsă la mijloc: mama mă voia măritată cu vaporeanul, ar fi vrut banii, că erau bani frumoşi pe vremea aceea; tatei îi plăcuse celălalt, cu poza. Ce voiam eu ? Mai conta? Am plecat la İstanbul, să-i cunosc (pentru trei zile, cu o prietenă, altfel mama nu m-ar fi lăsat). Aveam numerele de telefon ale celor doi. Am ajuns la hotel, prietena mea a urcat cu paşapoartele, să vorbească la recepţie, când langă mine s-a oprit un turc cu maşina, m-a băgat în ea cu forţa şi m-a dus la el acasă. Am ţipat, m-am zbătut, degeaba. Nu ştiam deloc turceşte, eram foarte speriată. El încerca să mă facă să înţeleg că vrea să se însoare cu mine “pentru că am ochii lui Dumnezeu” (adică Allah). A vorbit ceva cu parinţii lui, le-a sărutat mâna…mai tarziu am înţeles că aceştia i-au dat binecuvântarea pentru căsătorie. Prietena mea s-a îngrozit când nu m-a găsit în faţa hotelului, portarul s-a chinuit să-i explice ce s-a întâmplat. Au sunat la poliţie. Actualul meu soţ venise şi el la hotel, să mă caute, s-a alarmat şi a chemat şi el poliţia În timpul acesta, eu am stat toată noaptea trează pe un scaun, deşi turcul «răpitor » mi-a spus să fiu liniştită, că nu-mi face nimic. Dar cum să fii liniştită în casă străină, cu un străin lângă tine ?! A doua zi, m-a luat cu el la bazar, m-a îmbrăcat din cap până în picioare, apoi am plecat spre hotel.
Voia să ia de acolo paşaportul meu şi să mergem să ne căsătorim. Când am ajuns la hotel, poliţia i-a pus cătuşele şi l-a arestat. A venit şi vaporeanul mamei: i-am spus clar că eu nu vreau să mă mărit cu el, să mă lase în pace, nu voiam decât să plec acasă la mine. İar actualul meu soţ a venit, mi-a arătat poza şi m-a întrebat :
-O recunoşti ? Am luat-o de la tatăl tău şi am făcut copie, el nu ştie. Eu vreau să mă
căsătoresc cu tine.

M-am dus cu el acasă. De dragul meu, el cumpărase dicţionare şi începuse să înveţe
româneşte. Eu nu ştiam o boabă turceşte. M-a prezentat părinţilor. Am zis:
-Mă rog, hai întâi să ne cunoaştem, şi apoi…om mai vedea.
Am rămas acolo. Eu dormeam pe un pat, el pe o canapea. Opt luni am stat necununaţi,
apoi i-am spus:
-Vrei să ne căsătorim? Bine. Mai întâi cumpără-i băiatului meu un apartament în
România.
İ-a cumpărat. A pus şi apartamentul lui pe numele meu, numai să râmân cu el. Socrii nu
mă voiau. Străină, de o lege şi o religie străină. Băiatul meu nu mai voia să stie de mine. Spunea :
-M-ai făcut de râs, râde lumea de mine, că mama e o curvă, a plecat la İstanbul.
Cand m-am dus în ţară, am sunat la uşă, iar el m-a întrebat:
-Ai buletin de Turcia? (adică, dacă sunt măritată, înţelegeţi…). Altfel, nu eşti binevenită aici !
İ-am arătat buletinul turcesc şi m-a lăsat să intru. În apartamentul cumpărat de soţul meu!
Socrii ne-au luat tot din apartament. Dormeam pe o saltea mai întâi, şi aveam o măsuţă, atât.
Sotul meu nu s-a lasat:
-Puteti lua tot, eu cu ea stau. E soţia mea şi aşa va rămâne.
Si ei au luat tot. Nu aveam sobă, stăteam iarna în frig, iar ei la căldură. De atunci m-am
îmbolnăvit de reumatism. Nu s-a lăsat înduplecat de ei şi nu s-a lăsat de mine. Cand s-a născut nepotul meu, a fost la maternitate, l-a luat în braţe şi a spus că seamănă cu el. Doamna Elena, sa vă arăt o poză a nepotului meu. Inexplicabil. Bucăţică ruptă din…turc, parcă ar fi al lui !
Doamna M. zâmbeşte. Cred că a fost o femeie frumoasă, deşi a trecut prin multe, strălucesc ochii ei albaştri ca Bosforul.
-Ei, doamnă Elena, am avut o viaţă ca un roman…
-Şi de câţi ani sunteţi cu el ?
-De 21 de ani. Nu a iertat-o pe mama lui. Nu voia să meargă nici la cimitir. Acum, după
4 ani de când a murit, eu am visat-o şi l-am obligat să meargă şi să o ierte. Am mers împreună la mormânt, eu am zis ce era de zis, că o iert, şi de atunci, nimic, nu mi-a mai apărut în vis ! Soţul meu mi-a spus mereu să nu mai lucrez, că îmi dă el bani, pentru mine şi pentru nepot, vedea că vreau să îl ajut (cu liceul, acum cu facultatea). Dar eu nu am avut încredere. Mă gândeam că se poate răzgândi, e totuşi turc, mai are şi alţti fraţi, nu, nu eram sigura. Acum, după ce patronul m-a dat afară, el mi-a spus să nu-mi fac griji, el o să-mi dea atâţia bani, cât aş fi luat de la slujbă.
-Eu mă ţin de cuvânt, pentru că de câte ori nu o fac, sau te supăr, Dumnezeu îmi dă câte o
palmă !

-Cum aşa ?
-Mi-a spus că l-a văzut pe İsus în faţă, l-a visat, cred. Şi de atunci, s-a schimbat. Era
om bun, dar a devenit şi mai bun. Am plecat în România, când m-am întors, nu mai aveam de lucru. Şi parcă ce lucram? Femeie de serviciu. Jumătate de normă la un «office», că nu l-am ascultat pe bărbatul meu, care mi-a spus de atâtea ori să renunţ. Făceam curăţenie, jos, la parter, nu erau pisici, dar la etaj erau 15 bucăţi, şi trebuia să le fac curăţenie, să le hrănesc, să le perii, că erau de rasă. Mediu toxic, ce mai ! Şi, fără să mă anunţe, m-a dat patronul afară, cică sunt prea bătrână şi mă mişc greu cu piciorul. A angajat o ruda de a lui…L-am dat în judecată, să-mi dea despăgubiri, că doar la ei m-am îmbolnăvit aşa de tare; şi am lucrat 10 ani, pe un salariu de nimic. Acum vreau şi eu să îmi fac actele de pensie.

Doamna M. a avut un accident, a dat o maşină peste ea, a fost în comă, a stat mult în
spital. Soţul ei nu s-a dus la serviciu în perioada aceea, a îngrijit-o ca pe un copil, nu s-a mişcat de acolo, până nu s-a făcut bine. Deşi bolnavă, şomeră acum, destul de în vârstă, zâmbeşte mereu.
Vine în fiecare duminică la biserică, să-i mulţumescă lui Dumnezeu că are grijă de ea.

O viaţă de român la Istanbul. Una, printre atâtea altele…