LIGA 3: ȘOMUZ FĂLTICENI - CSM PAȘCANI (30 aprilie /ora 17.00) VEZI LIVE !
23 mai 2022

Şcoala din Bagnacavallo – o experienţa profesională şi o frumoasă amintire

Ȋn întreaga carieră didactică (peste 30 de ani de activitate profesională) m-a preocupat descoperirea şi aplicarea unor tehnici de învătare la modul cât mai eficient cu putinţă, cu respect faţă de profesie, cu respect şi întelegere pentru copil. Am adunat şi port în memorie zilnic candoarea a zeci de generaţii de pitici exprimate în desene, explicaţii, întrebări, justificări. Şi ca o recompensă binemeritată, viaţa mi-a oferit o şansă pentru o experienţă neaşteptată.
Anul 2010 mi-a purtat paşii într-o ţară cunoscută doar prin operele de artă şi aspectele culturale renumite pe plan internaţional sau al trecutului istoric comun cu Romania la un moment dat. Am descoperit când am ajuns acolo că Italia este un muzeu în aer liber, este un leagăn al culturii mondiale . Trăiesc şi acum păreri de rău pentru că nu am avut mijloacele necesare pentru a călători mai mult.
Şcoala cu clasele I-VIII din orasul Bagnacavallo, situat la jumatatea distanţei dintre Bologna şi Marea Adriatică, a fost locul unde aş putea spune, în egală măsură cu modestie dar şi cu mândrie, cariera mea profesională s-a rotunjit, a căpătat şi mai multă consistenţă. Am cunoscut copii care aparţineau unor culturi diferite: italieni, marocani, argentinieni, tunisieni. Am cunoscut şi colaborat excelent cu un grup de învăţătoare de la clasele unde s-a derulat proiectul în care mi-am adus contribuţia ca profesor de limba română; am aflat lucruri surprinzătoare despre viaţa nomazilor din Tunisia de la profesorul de limba arabă, implicat de asemenea în acelaşi proiect.
Profesorul universitar doctor docent Martin Dodman de la Universitatea din Bologna, specialist în psihologia copilului, este iniţiatorul unui proiect plurilingvistic experimental derulat pe o perioadă de doi ani în şcoala din orasul Bagnacavallo. Acest proiect se derulează în mai multe scoli din regiunea Emilia-Romagna şi nu numai. Ȋmpreună, un grup de învăţătoare, un profesor de limba arabă, o învăţătoare cunoscătoare a dialectului romagnol, subsemnata şi copiii din clasele a III-a şi respectiv a IV- a am parcurs un traseu al cunoaşterii care s-a dovedit plin de frumoase emoţii şi totodată satisfacţii profesionale pentru mine. Aşadar, pe o perioadă determinată a anului şcolar 2010-2011 şi 2011-2012 copiii au desfăşurat aceleaşi teme de studiu în patru limbi: italiană, română, araba şi dialectul romagnol. Pentru temele propuse fiecare dintre noi am adoptat metode şi mijloace diverse pentru atingerea scopului propus. Cântece, poezii, jocuri muzicale, jocuri de mişcare, vizionare de filme româneşti pentru copii, acestea au fost mijloacele prin care am făcut cunoscută frumoasa noastră limbă maternă într-un alt spaţiu cultural. Unul dintre cele mai emoţionante momente pentru mine a fost când, în timpul spectacolului de sfârşit de an şcolar desfăşurat pe scena teatrului din oras, părinţii s-au ridicat să-i aplaude pe copii în timp ce aceştia intonau un cantec românesc în felul cel mai dulce si cu o pronunţie perfectă. Efortul reunit, al meu dar mai ales al copiilor, era răsplatit. Momente de acest fel au mai fost dar mă opresc aici. Mărturie stau filmările cu momente din timpul lecţiilor, fotografii, afişe cu texte scrise în limba română la expoziţia de final în piaţa oraşului, în holul şcolii, sau pe traseul dintre localităţi în cadrul concursului “Ȋntre natură şi cultură”.
Ceea ce m-a surprins în tot acest timp a fost atitudinea copiilor unul faţă de altul dar şi atitudinea faţă de profesori. Calmul, respectul reciproc, umorul, bunul simţ, atitudinea binevoitoare erau manifestări cu care aş putea caracteriza copiii cu care am colaborat.
O trăsătură definitorie a copilului italian este cu sigurantă creativitatea în activităţile specifice artei dar nu numai şi expresivitatea în vorbire. Metodele de lucru şi mijloacele de realizare nu diferă de cele din învăţământul românesc însă profunzimea şi seriozitatea cu care se discutau uneori diverse teme de studiu m-au impresionat.
„Anna, come si dice in rumeno ‘addio’?”, m-a întrebat un băiat la ultima noastră lecţie, în timp ce toţi copiii se strângeau în jurul meu, îmbrăţişându-mă.

Prof.înv.presc.Anişoara Loghin
Grădiniţa LICURICI – Fălticeni