Postumitatea savantului
Spiru Haret (1851, februarie, 14 − 1912, decembrie, 17) este cunoscut drept „omul şcolii”. Înaintaş al culturii şi legislaţiei, temelie a învăţământului prin celebra Lege a Instrucţiunii Publice şi prin ministeriat, Haret era convins că „dacă şcoală nu e, nimic nu e” (Nicolae Manolescu).
Şcoala era gândită şi slujită ca centru vital al societăţii. Homo paideia a restaurat şi temeinicit necesitatea unei culturi sociale şi educaţionale, sincronizându-se cu spiritul veacului. Ministru providenţial, apostol, autor al Mecanicii sociale, Haret a sorbit din fântâna înţelepciunii aducând în lumină apa vie a cunoaşterii şi ştiinţei de carte. Spirit activ şi energic, a prospectat şi a venit cu soluţii pragmatice pentru dezvoltarea de ansamblu a societăţii româneşti. Figură legendară a sfârşitului de veac XIX şi de început al veacului XX, Spiru Haret s-a raportat la rolul şcolii în societatea modernă. Spiritul haretian în cultura românească este o permanenţă nu doar prin nenumăratele şcoli − dovada vie a pătrunderii ştiinţei de carte în mediile urbane şi săteşti − ci şi prin punerea învăţăturii drept temelie problemelor social − politice şi economice ale timpului.
Dar începuturile activităţii savantului între savanţi, a unuia din românii celebri, stau sub însemnul primilor paşi ai şcolii româneşti de matematică, fizică şi astronomie. Doctoratul la Paris cu teza Asupra variabilităţii axelor mari ale planetelor, 1878, îl situiază pe podiumul ştiinţific drept primul astronom teoretician român. Licenţiat în matematică şi fizică, doctor în matematică la Paris, profesor la catedra de mecanică raţională la Universitatea Bucureşti, Spiru Haret acoperă un spaţiu larg de activitate. Preocupările ştiinţifice au continuat paralel cu participarea la viaţa publică şi în special la viaţa şcolii. Contribuţiile la mecanică celestă i-au adus în posteritate noi recunoaşteri. În 1976 o formaţiune lunară – Circul Haret − şi un prim nume românesc pe un crater din partea invizibilă a Lunii, în apropierea Polului Sud al acesteia. Comunitatea ştiinţifică îl onorase cu fotoliul academic încă din 1892.
Comemorarea celor o sută de ani de la moartea savantului l-a readus în faţa comunităţii ştiinţifice prin reeditarea operei:
Spiru Haret, Opere complete, 11 volume, Editura Comunicare.ro sub îngrijirea lui C Schifirneţ, 2009, 2010 şi în anii următori (Oficiale. Pedagogie. Politică. Parlamentare. Scrisori. Legislaţie. Ştiinţă. Diverse.) se constituie ca un nobil demers editorial de restaurare a dimensiunilor acestei personalităţi.
În testamentul din 8 ianuarie 1910 scria: „plec din lume cu mulţumirea că nu am pierdut vremea degeaba şi că mi-am îndeplinit datoriile… aceasta să fie şi mulţumirea acelora care m-au iubit şi vor rămânea după mine”.
Puternic implicat în problemele şcolii, prezent în Bogdăneştii ce-i poartă cu mândrie pe frontispiciul şcolii numele, prezent la Pleşeşti, Baia, Probota ori Fălticeni, sprijin pentru Şezătoarea editată prin grija lui Artur Gorovei, animator fervent al propăşirii şi luminării neamului, Haret supravieţuieşte şi rămâne actual.
Acum, când educaţia este la intersecţia a două bucle de schimbare, privim haretismul ca o doctrină care a dat demnitatea educatorului. Savantul ne apare în timp ca un mare român şi spirit european.
Percepţia actuală despre Spiru Haret este onorantă şi grăitoare pentru postumitatea celui ce îşi merită o superbă şi monumentală reaşezare.
Sorin Gafencu, Colegiul Naţional „Nicu Gane”
