Să o evoci pe Tana Mugurel e aproape dureros. Viaţa şi destinul ei nu te pot lăsa indiferent. Răsfoind revista “Înmuguriri”, am dat peste poeziile ei, de o fascinantă frumuseţe şi modernitate. Meditaţii asupra vieţii şi morţii, asupra iubirii, adesea dureroasă, asupra aşteptării şi singurătăţii, toate mărturisesc viziunea poetei asupra lumii. Convinsă fiind că în ele sălăşuieşte ceva din spiritul autoarei, le-am citit pe îndelete şi am vrut să ştiu mai multe despre poetă. Nepoţii, Teo şi Natalia Finaga, mi-au oferit cu amabilitate şi bunăvoinţă, un preţios ajutor, punându-mi la dispoziţie mare parte din poezii dar şi documente de familie.
Pe numele adevărat Maria Tănase, a văzut lumina zilei la Bacău, pe 13 noiembrie, 1916.
Tatăl, Tănase Petre, era acar la C.F.R. iar mama, Paraschiva (Paramont), gospodină. Când a fost transferat la Fălticeni, şi-au întemeiat gospodăria pe strada Meseriaşi. Fata, cu o minte ascuţită şi ambiţioasă, dar şi de o rară frumuseţe, a urmat aici Şcoala Primară nr. 1 (eleva institutoarei şi scriitoarei Lucreţia – Lys – Ionescu) şi o parte din Gimnaziu. Acesta se desfiinţează şi tânăra se înscrie în clasa a IV-a la “Oltea Doamna”, în Iaşi. Se face remarcată, scriind mici piese de teatru pe care le şi regizează. După bacalaureat, se înscrie la Facultatea de Litere (Limba Româna) de la Cernăuţi, pe care o termină, în 1939, datorită conjuncturilor istorice, la Iaşi.
Este numită profesoară la Liceul “Nicu Gane”, apoi la Liceul Industrial de fete din Fălticeni.
În 1939 se căsătoreşte cu Gheorghe Ţanţu, ofiţer în cadrul Regimentului din Fălticeni, pe care îl va urma în detaşările impuse de statutul de militar.
Astfel, o vom găsi profesoară la Câmpulung-Muscel, la Şcoala Normală, apoi la Liceul Industrial de fete şi Şcoala Medie din Rucăr. În 1948, se transferă la Bucureşti, unde lucrează la Aşezămintele Căminelor Culturale. Publică, sub pseudonimul Maria Cetină, în revistele “Femeia”, “Luminiţa” şi în ziarele “Scânteia”, “România Liberă”, “Viaţa Sindicală”, “Muncitorul”, etc.
Activează în cadrul Uniunii Scriitorilor Români dar şi la Uniunea Compozitorilor, unde a colaborat, ca textieră, cu compozitorii Filaret Barbu şi Ion Vanica.
Debutul şi-l face, fiind foarte tânără, cu versuri, la revista” Înmuguriri” din Fălticeni, devenind principala voce lirică a revistei redactată de publicistul Mihail Havriş şi condusă apoi de Virgil Tempeanu.
Pentru că aici a “înmugurit”, i se dă pseudonimul de Tana Mugurel, cu ocazia publicării primei poezii “O seară în mai” în nr. 5-6 al revistei. Începând din mai 1933, anul al doilea de apariţie a revistei, poeta a publicat, în fiecare număr, poezii şi poeme în proză, scriind, din când în când, recenzii şi cronici literare. O numeau “gingaşa noastra poetesă”…O vom găsi, cu versuri şi proză şi în revistele “Făt-Frumos” din Cernăuţi şi “Cetatea Moldovei”.
Devenise deja cunoscută şi apreciată.
Destinul însă îi va fi potrivnic. Soţul este declarat criminal de război, întrucât luptase împotriva bolşevicilor şi condamnat la şapte ani de puşcărie. De acum începe calvarul vieţii ei. Totul devine din ce în ce mai greu de îndurat. Soţul ei ajunge să lucreze muncitor la Combinatul Forestier din Fălticeni. Moare în 1974, apoi se prăpădeşte şi mama ei. Dramele prin care trecuse, sensibilitatea sa ieşită din comun, fragilitatea ei o fac să nu-şi mai găsească busola. Cu mintea rătăcită, îşi sfârşeşte zilele la Spitalul de la Sasca, în anul 1983, iar liniştea şi-a găsit-o în cimitirul din satul Manolea, alături de părinţi.
Reproducem, spre reflecţia cititorului, două poezii semnate de Tana Mugurel, din volumul intitulat “Răscruci nomade”, în care îşi adunase scrierile cu speranţa zadarnică de a le publica:
“Cântecul unei fete…
Un zâmbet lung,
Ca un poem cântat într’o livadă.
Aveai în ochii jumătate închişi.
Iar buzele-ţi setoase-Tremurate.
Se alintau sub dinţii albi;
Ispite căpşunii de voluptate.
Atunci,
Am scris pe inima-ţi nomadă
Povestea primelor păcate,
Solfegiul melodiei necântate.
Acum,
Cu braţele deschise, parfumate,
Din holdele cu fân şi margarete,
Revine să-şi ridice manuscrisul
Azi…cea mai tristă dintre fete.”
„ Amintirilor…
Când sufletul mi-e greu de voi,
În van cerşesc “uitare”.
Mă regăsesc ceia ce nu-s
Oglindă-a tot ce-a fost-Apus
A zorilor din zare.
Când sufletul mi-e greu de voi
Îmi caut Norocu’n Frunze de trifoi.
Colindă paşii înapoi,
Prin miriştea uscată;
Izvorul a secat de mult
Iar crângul e bătrân-Ascult
Un glas străin de fată.
Iar sufletul mi-e gol de voi;
S’a vestejit azi lanul cu trifoi.”
Adriana M.