Ce-ar fi să mai şi râdem? Măcar în semn de preţuire pentru fălticeneanul care se năştea pe 24 ianuarie 1905, într-o familie modestă, şi care voia să devină…clovn. N-a fost clovn de circ, dar a fost un geniu al comediei, al umorului românesc.
Iată mărturisirea autobiografică a marelui Grigore Vasiliu-Birlic, făcută unui reporter al revistei ”Rampa” în 1935 şi reprodusă în monografia lui Valentin Silvestru, “Birlic, o viaţă traită pe scenă“.
”Trebuie să-ţi spun că nici prin gând nu mi-a trecut vreodată să devin actor. N-am spus niciodată versuri, n-am jucat niciodată în piese de teatru pe la serbările şcolare, în sfârşit, nu m-am manifestat niciodată ca un viitor actor…voiam să mă fac clovn! Îţi închipui că a trebuit să renunţ la acest ideal şi să-mi văd de drum. Teminând liceul – liceul din Fălticeni – părinţii m-au trimis să urmez Dreptul la Cernăuţi. M-au trimis: însă, oameni sărmani, n-au putut să-mi dea şi mijloacele necesare. Din care cauză o duceam greu de tot. N-aveam bani de un pantof. De o ţigară. De multe ori, nici de masă. A intervenit atunci Jules Cazaban, cu care eram coleg de Facultate şi care totodata era angajat la Teatrul Naţional, îndemnându-mă să fac figuraţie cu 50 de lei pe seară. L-am ascultat şi am început să fac figuraţie la Teatrul Naţional. Director era Dragoş Protopopescu. Tot asistând la spectacole, într-o bună zi m-a remarcat şi i-a spus lui Aurel Maican, care era director de scenă, să caute o piesă pentru mine. Am fost distribuit în ”Musca spaniolă”, o comedie de Arnold şi Bach. Rolul principal. Un gaga. Un tâmpit. De emoţie-socoteşte şi dumneata, nici Conservator, nici alte roluri jucate-la premieră m-am încurcat teribil şi am fost mai… gaga decât ar fi cerut textul. Publicul s-a amuzat împărăteşte, şi m-am pomenit eroul unui răsunător succes. Am fost angajat cu 6.000 lei pe lună. Materialiceşte, mă aranjasem…Hai, acum, să urmez şi Conservatorul. Eram peltic şi scuipam când vorbeam. Mă prezint la examenul de admitere şi, fireşte, sunt respins: ”Mai sunt şi alte meserii, băiatule!”. Nu m-am dat bătut. Am venit să dau examenul de admitere la Conservatorul din Bucureşti. Ghinion: 120 de candidaţi şi eu, cu “V”, ultimul dintre ei. Comisia, plictisită. M-am suit pe estradă şi n-am apucat să recit decât titlul fabulei lui Grigore Alexandrescu ”Câinele si căţelul”, când m-am văzut singur în sală. Comisia plecase! Ea plictisită, eu peltic…îţi închipui…M-am înapoiat la Cernăuţi. Am mai scăpat de pelticeală şi am reuşit să fiu primit la Conservator…”.
Mărturisirea are cu atât mai mult preţ cu cât actorul Birlic vorbea puţin şi aproape deloc despre sine. Noi îl ştim însă pe Spirache Necşulescu din ”Titanic vals”, pe Dandanache din ”O scrisoare pierdută”, pe Crăcănel din ”D’ale carnavalului”, pe Lefter Popescu din ”Două loturi”, pe Jupân Conciano al lui Goldoni, pe Harpagnon şi în câte alte roluri pe care le-a făcut Grigore Vasiliu-Birlic, încă o dată, nemuritoare.
Adriana M.
