Profesorul Haralamb Ciocan a văzut lumina zilei la 27 februarie 1898 la Rădăşeni ca fiu al învăţătorului Vasile Ciocan, originar din Slătioara, şi al Elenei, născută în aceeaşi localitate.
Familie numeroasă, cu nouă copii; fetele, învăţătoare, au îmbrăţişat cariera didactică funcţionând într-un timp la aceeaşi şcoală cu tatăl lor. Singurul dintre băieţi care a trăit mai mult definindu-şi personalitatea a fost Haralamb.
Familia şi-a întins ramurile în neamul de cărturari: învăţător Cardaş, învăţător Gavril, profesor Ştefan Constantinescu, profesor Constantin Ilioaia, preot Ilie Anisescu.
Tatăl său, învăţătorul Vasile Ciocan, a desfăşurat activitatea didactică atât la Rădăşeni, cât şi la Slătioara unde s-a reîntors în ultimii ani de viaţă. Tot aici se va retrage şi fiul său.
Haralamb a urmat şcoala primară la Rădăşeni şi apoi Gimnaziul „Alecu Donici” la Fălticeni. L-a absolvit în anul şcolar 1913-1914 fiind coleg de clasă cu Gh. Cardaş, Traian Şiadbei şi Dumitru Balan. Tatăl cumpărase pe Uliţa Rădăşeni o casă pentru nenumăraţii săi copii, ce aveau nevoie de condiţii optime de învăţătură. Cu o sănătate mai precară, Haralamb va întrerupe un an, va da examene în particular, dar va termina printre primii gimnaziul acum o sută de ani.
Continuă şcolaritatea la Liceul Naţional din Iaşi, apoi studiile universitare la Facultatea de Ştiinţe, secţia Fizico – chimice şi, probabil, urmează un timp, cursurile Facultăţii de Drept. Cum la Fălticeni se înfiinţase de către inimosul profesor Virgil Tempeanu Şcoala Normală în 1914, va funcţiona după terminarea studiilor universitare ca profesor de Ştiinţe Fizice timp de câţiva ani la Fălticeni, numele lui fiind regăsit în arhiva Şcolii Normale de învăţători „Ştefan cel Mare” în perioada 1923-1927. Patru ani de activitate conştiincioasă şi bine temeinicită. A rămas în amintirea vie a foştilor săi elevi.
„În anul şcolar 1923-1924 a predat ştiinţele naturii, dreptul şi pedagogia. Era de statură potrivită. Fruntea înaltă şi privirea pătrunzătoare trădau o inteligenţă vie. Corect îmbrăcat, cu o anume eleganţă, avea mersul greu din cauza bolii care l-a stăpânit toată viaţa şi cu care a luptat eroic. În surâsul discret, manifesta o gingăşie şi o politeţe demne de a fi imitate. Era omul şi profesorul care s-a impus prin cultura sa vastă, prin tactul pedagogic şi capacitatea de a înţelege şi de a se apropia de elevii mici şi mari. Felul cum discuta lucrările scrise şi cum ştia să îndrume producea emoţii intelectuale. Te făcea să te simţi onorat de orice apreciere, chiar şi când strecura vreo ironie.” (Cicerone Mucenic, Pagini din istoria învăţământului fălticenean, 1985, manuscris dactilografiat, p. 95).
Memorialistul îşi aminteşte şi de vacanţele pe care profesorul le petrecea la Slătioara unde asculta păsurile ţăranilor, rezolva prin înţelepciune conflicte dintre aceştia, intervenind cu echilibru, bun simţ şi bunătate, aducând lumină, înţelegere şi pace. La fel a procedat şi când a funcţionat ca profesor la Piteşti şi când, în anii de răstrişte, moldovenii îşi găsiseră adăpost şi în judeţul Argeş, Muscel ori Vâlcea.
„La Valea Popii, judeţul Muscel, unde se găsea în refugiu învăţătorimea judeţului Baia în vara anului 1944, Haralambie Ciocan a venit în vacanţă la una din surorile sale. A întreţinut o atmosferă intelectuală de înaltă ţinută prin conferinţe publice explicând şi efectele dezastruoase ale invenţiilor germane de război: V1 şi V2. Era şi aceasta o contribuţie pacifistă ce interesa publicul auditor.” (idem, p. 97)
Plecarea de la Fălticeni spre alte zări are, negreşit, logica ei. Motivaţia vine de la sine: „pentru a fi în apropiere de izvoarele de informaţii şi a-mi putea satisface unele capricii experimentale, ceia ce implică existenţa unor ateliere corespunzătoare, cerusem în primăvara, pe urmă în toamna trecută, o transferare într-un centru mai apropiat scopurilor urmărite.”
Vagabond al ocupaţiilor intelectuale cum singur se defineşte, se adânceşte pentru a se salva în studiul Bibliei, al capodoperelor artistice şi nu în ultimul rând al revistelor de specialitate din diverse ţări europene, căutând soluţii experimentale pentru reuşita acumulatorului visat.
Haralamb Ciocan a funcţionat între anii 1931-1952 la Liceul Comercial din Piteşti, pensionându-se pe motiv de boală. (N. Vlad şi Tudor Popescu, Monografia Liceului „Nicolae Bălcescu”, Centenar 1866-1966, Piteşti, p. 5). De altfel, propria-i prezentare, profesor la Şcoala superioară de comerţ Piteşti, îl onorează.
În această perioadă este cuprins apogeul activităţii tehnico-ştiinţifice şi de inventică, debutând în 1932 cu un punct de vedere nou prin adâncirea unei idei vechi de pe la 1839 şi 1842 privitoare la pilele Grove: „o modestă contribuţie de transformare a pilelor Grove în acumulatorul cu gaz” (Prefaţă).
De altfel, a activat onorific încă din 1931 – „aprilie trecut” – în Uniunea Inventatorilor din România, căutând sprijin moral şi material pentru acumulatorul viitorului. Referatele aşteptate de la comisiile de inventică au venit cu întârzâiere şi nu i-au fost întotdeauna favorabile.
Lucrări ştiinţifice:
O forţă nouă: Acumulatorul cu Gaz Piteşti, Tipografia „Transilvania”, I. I. Şreider, 1932;
II. Acumulatorul viitorului, Piteşti, Tipografia „Transilvania”, I. I. Şreider, 1932;
III. Ipoteză cosmogonică, Piteşti, Tipografia „Transilvania”, I. I. Şreider, 1933;
Butelia cu apă fulminantă, 1933;
Cotul moldovenesc este cot sacru, Piteşti, Tipografia „Liga poporului”, 1941;
Études électriques, cosmogoniques, Imprimeria Artistică „P. Mitu” – Piteşti – Roumanie, 1934.
Manuscrise:
Stema Moldovei şi vechimea neamului moldovenesc;
Fără titlu – (Ilie Anisescu, op.cit., p. 304).
De reţinut este şi faptul că H. Ciocan, profesor secundar, ne mai dă un indiciu privitor la punctul său de vedere pentru aplicabilitate practică a lucrărilor: „utilizat la Şcoala Comercială Superioară din Piteşti” (informaţie apărută pe coperta cărţilor, sub numele autorului). Deci, un visător dublat de un practician care s-a zbătut eroic pentru omologarea şi recunoaşterea acumulatorului. Muncă, cheltuieli, iluzii şi deziluzii.
Se pare că n-a avut susţinere şi noroc pentru punerea în practică a celor gândite. Oficiul a respins soluţia sa entuziastă şi novatoare pe motive de cost sau rentabilitate. Oricum, intenţiile au fost admirabile. Savoir, c’est pouvoir i-a dat puterea de a merge mai departe cu acumulatorul ce ar fi avut nenumărate aplicaţii avantajoase. Ştiinţa se grăbeşte şi secolul XX era deschis altor soluţii mult mai eficiente. Proiectul Ciocan n-a avut succesul celui al lui Herman Olberth de la Mediaş, tot profesor în învăţământul secundar.
S-a retras dezamăgit la Slătioara unde îşi doarme somnul de veci în cimitirul unde este înmormântat şi tatăl său.
Februarie 1898 – februarie 1954. O sută de ani de la absolvirea Gimnaziului „Alecu Donici” din Fălticeni. Şaizeci de ani de la moarte. An de readucere în amintire al celui care poate afirma ca anticul: nu voi muri întreg. Dovadă, strădaniile sale tipărite ce-s grăitoare azi şi pe care le luminăm în ceas de februarie.
Sorin Gafencu,
C. N. „Nicu Gane”