Home Rememorări Povestea Muzeului Falticenilor (II) – Intoarcere spre inceputuri

Povestea Muzeului Falticenilor (II) – Intoarcere spre inceputuri

by Fălticeni Online
0 comment

muzeul_falticenilor_vechi

Povestea Muzeului este un bun prilej de a ne întoarce în Fălticeniul de altădată, de a scormoni mărturiile preţioase ale trecutul nostru pentru că ele spun, întotdeauna, multe. Această întoarcere poate fi şi o lecţie de patriotism pentru cei născuţi mult după cele povestite, o lecţie care ar putea să ne ajute să înţelegem cine suntem cu adevărat.

Ajutaţi de Vasile Costăchescu, de Grigore Ilisei, de Ştefan S. Gorovei , de Geo Nechita, de Eugen Dimitriu şi de Vasile Nistoreasa, autori de monografii ale oraşului nostru, să încercăm să reconstituim o parte măcar din atmosfera epocii la vremea când se năştea întemeitorul muzeului, adică în anul 1883 …

Târgul nostru era capitala noului ţinut Suceava format după anexarea de către habsburgi (1774) a zonei de nord a Moldovei care va primi de aici înainte numele de Bucovina.

Ca o adevărată reşedinţă de judeţ, târgul începea să se dezvolte. Se iniţiau lucrări edilitare care să confere o ţinută urbană aşezării.

Se amenajau trotuarele şi străzile. “Cel dintâiu trotuar s-a făcut în anul 1886, sub primariatul lui Eugen Singurof…La început , trotuarele erau din beton…apoi a fost înlocuit betonul cu lespezi de peatră.”( Vasile Costăchescu-Istoria oraşului Fălticeni, cu un scurt istoric al judeţului Baia, p. 128).

Se efectuau, în acelaşi timp, lucrări pentru aprovizionarea cu apă a oraşului.

În 1887, sub acelaşi primar, se termina construcţia abatorului.

Apoi, la 28 septembrie 1887, se inaugurează linia Fălticeni-Dolhasca, înfăptuire de seamă prin care se realiza legarea târgului cu lumea şi prin care „lumea afacerilor primea un impuls binefăcător”.

S-a construit hala, după proiectul inginerului I. Zavlovschi, începută la 1894 şi terminată în 1897, în timpul cât a fost primar Matei Millo.

Sub primariatul lui Iorgu Radu, s-a început, la 25 iulie 1896 construcţia palatului Primăriei, după planurile întocmite de arhitectul Peceny, care s-a terminat trei ani mai târziu. Odată cu dărâmarea primăriei vechi, o casă modestă, în locul căreia s-a construit palatul actual, s-a vândut urbei Podul Iloaie foişorul de foc, adică turnul de observaţii pentru incendii, ce era înalt de 30 de metri şi avea 6 scări. În locul foişorului dar şi în alte puncte ale oraşului, în 1896, au fost instalate, în „gherete”, aparate telefonice.

În 1904, se inaugurează terasa Băncuţa, loc pitoresc de întâlnire şi petrecere a localnicilor, cu vedere panoramică asupra întregului oraş.

În 1906, Iosif Bendit îşi deschide propria tipografie, „Gutemberg”, alăturându-se celei deja existente a lui Marcu Saidman. Iar în 1909, lua fiinţă tipografia „Lanof”.

„Importanţa Fălticeniului a crescut atunci când aici s-a fixat garnizoana Regimentului 16 Dorobanţi “Suceava”, căruia, spre sfârşitul primului război mondial, îi va reveni onoarea ca, alături de Regimentul 2 grăniceri (cantonat atunci la Fălticeni), să facă parte din divizia care a trecut nedreapta frontieră stabilită la 1775, contribuind la revenirea Bucovinei în România Mare.”- aflăm de la Grigore Ilisei şi Ştefan S. Gorovei. Statuia Grănicerului realizat de sculptorul Teodor Burcă în 1922 cinsteşte memoria eroilor din Războiul pentru Reîntregire.

În 1907 se construieşte un local propriu pentru Tribunal care, până atunci fusese în odăile de jos ale Prefecturii. Azi adăposteşte Muzeul Apelor “Mihai Băcescu”.

Iar în 1912, în sala Bayer, bătrânul Fişer, cu cei doi băieţi ai săi, au deschis primul cinematograf din oraş. Cel sonor va apare de-abia în 1930 – ne spune profesorul Geo Nechita.

Fălticeniul avea deja un număr de 13.724 locuitori.

Tot acum ia fiinţă prima fabrică de mobilă în care lucrează până la 50 de muncitori, apoi ia fiinţă fabrica de cherestea „Forestiera Baia” care funcţionează cu 9 gatere, o secţie de butoaie şi o moară, având circa 240 de muncitori. Ea va arde în 1926, dar va fi refăcută în 1936.

Şi la Fălticeni, ca şi în celelalte ţinuturi sucevene, şcoala a fost transformată într-o „citadelă de luptă socială şi naţională, polarizând toate energiile” ca reacţie la „cei 143 de ani de stăpânire habsburgică în timpul cărora s-au folosit tot felul de metode pentru a infiltra concepţiile politice ale imperiului…şcoala fiind unul dintre instrumentele de desnaţionalizare.”- ne spune I. V. Goraş în lucrarea „Învăţământul românesc în ţinutul Sucevei 1775-1918”.

Prin corpul de institutori şi profesori de înaltă ţinută intelectuală, cu vederi largi şi înaintate, şcolile fălticenene au susţinut şi impulsionat viaţa spirituală a târgului. Datorită lor,“Fălticenii au jucat multă vreme rolul unui adevărat centru pedagogic, cu ecou în întreaga ţară…”( V. G. Popa, E.Dumitriu-“Virgil Tempeanu. Viaţa şi opera”, vol. 1)

Înfiinţarea gimnaziului la 1870 a reprezentat „lucrarea cea mai însemnată pe tărâmul şcolii fălticeneane” care va influenţa decisiv viaţa urbei. În 1892, Gimnaziul “Alecu Donici” (din 1923, Liceul “Nicu Gane”, în prezent Colegiul Naţional “Nicu Gane”) va primi un local nou situat pe strada Sucevei, o clădire impunătoar, un adevărat “palat al târgului” pentru acele vremuri.

În 1873, la cererea scrisă a cetăţenilor, se înfiinţează alte 2 şcoli primare, una de fete şi alta de băieţi. La început au funcţionat în nişte odăi închiriate, urmând ca, în 1900, să se mute şi ele în clădiri noi construite de primărie.

Publicaţiile locale, asociaţiile, reuniunile cultural-artistice au reprezentat un alt factor de stimulare a vieţii spirituale. Începând din 1876 au apărut la Fălticeni numeroase ziare şi reviste dintre care, unele, cu un larg ecou… Publicaţii fălticenene de prestigiu au mai fost “Răvaşul poporului”(1907-1909) scos de Mihail Sadoveanu şi Artur Gorovei, ziarul “Vestitorul satelor”, cu apariţie bilunară, din 1912 şi până în preajma celui de-al doilea război mondial. În perioada interbelică au apărut 14 publicaţii locale, cu o existenţă, ce-i drept, efemeră, dar nu lipsită de o anumită semnificaţie.

O înrâurire pozitivă asupra vieţii culturale fălticenene au exercitat : secţia “Ligii culturale”, înfiinţată în 1892, din iniţiativa avocatului Nicolae S. Rainu, originar din Focşani şi stabilit la Fălticeni, având o prodigioasă activitate. Din 1910, Liga este sub preşedinţia lui Mihail Sadoveanu, apoi a profesorului Mihai Tempeanu; apoi, Societatea pentru cultivarea cunoştinţelor ştiinţifice şi artistice“Cultura”(1902), condusă de Artur Gorovei, poetul George Tutoveanu, revizorul şcolar Serafim Ionescu, doctorul Ion Rossignon şi profesorul Dionisie Zaharescu, Societatea “Cantina şcolară pentru ajutorarea elevilor săraci”(1900), având în frunte pe animatorul cultural, institutorul şi publicistul Serafim Ionescu. În 1910 s-a înfiinţat Societatea culturală “Nicu Gane”, care a funcţionat până după al doilea război mondial şi a avut între conducatorii ei şi pe Mihail Sadoveanu; ea a prezentat numeroase spectacole cu conţinut patriotic, organizând şi turnee în Bucovina.

Incontestabil, ultimele decenii ale veacului XIX şi primele din veacul XX au transformat Fălticenii într-un veritabil centru artistic şi cultural. Sadoveanu, Gorovei şi alţi intelectuali ai urbei primeau vizite, scriau scrisori şi organizau manifestări ,conferinţe publice, spectacole de teatru şi de muzică cultă, autentice fapte de cultură, care puneau orăşelul în rândul oraşelor mari.

Despre cum “se făcea” cultură în târgul Fălticenilor de altădată ne spune şi Mihail Sadoveanu  în „Anii de ucenicie”: „Am găsit în prietenia lui Artur Gorovei mult sprijin sufletesc. Îl cercetam destul de des. Domnia sa locuia pe uliţa mare, lângă primăria oraşului, într-o casă boierească în care s-a fost născut nuvelistul Nicu Gane. Casa mi-era dragă şi prin această amintire. Pe lângă primirea binevoitoare, găseam în ea şi obrazuri simpatice a câtorva orăşeni, care se adunau la Artur Gorovei ca să facă muzică de cameră. Subţirica şi firava doamnă Gorovei, născută Văsescu, era bună pianistă. Între cei care se asociau la aceste delicate ore muzicale, se aflau Ştefan Albu şi doctorul Rossignon, oameni întru totul interesanţi. În perioada aceasta a şederii mele în Folticeni, datorită lui Artur Gorovei, cuartetului său muzical şi altor persoane cu preocupări mai subţiri, s-a alcătuit un cerc literar-artistic, la activitatea căruia am participat. La una din şezători, în salonul primăriei, am cetit nuvela „Cântecul de dragoste”, proaspăt ieşită din făurăria mea… Balada mea din trecut a avut succes; şi o doamna bătrână, foarte cunoscuta şi simpatică în Folticeni, cucoana Săftica Millo- din familia marelui actor- mi-a spus vorbe măgulitoare vestindu-mi oarecum viitorul…

Îl întâlneam pe Eugen Lovinescu pe uliţele orăşelului provincial, făcând câteva sute de paşi de la librăria Hulubei până la biserica „Adormirii”, într-o plimbare sacră, pe care n-ar fi evitat-o cu nici un preţ, în tovărăşia unor tineri palizi, cărturari exegeţi dintr-o rasă mai veche…Se auzea muzica militară de la grădina publică şi domnişoarele bine-crescute evoluau cu graţie pe trotuarele de lespezi ale uliţii mari. Ceasul din turnul „ Adormirii” bătea sonor. Toţi târgoveţii care se plimbau, ori care consumau prăjituri şi îngheţată, controlau la propriul lor ornic …”

“În planul evoluţiei culturale, perioada inaugurată de evenimentele din 1877 şi 1871 – care au adus România în rândul statelor europene deplin independente şi suverane – a fost marcată de două realizări: apariţia revistei “Şezătoarea”, la 1 martie 1892, şi înfiinţarea Muzeului (iniţial Muzeul Sucevei, apoi Muzeul Fălticenilor), în 1914. ; “Şezătoarea”, prima publicaţie românească de folclor, întemeiată de doi dintre absolvenţii Gimnaziului “Alexandru Ioan I” (promoţia 1880), Artur Gorovei şi Mihai Lupescu, a dus numele oraşului departe, peste hotare, până în Lumea Noua… În casa lui Artur Gorovei era sediul al redacţiei revistei “Şezătoarea”(până în 1929) şi al redacţiei „Răvaşului poporului” (1907-1909). Aici era vizitat de nenumărate personalităţi ale vieţii culturale dinaintea primului război mondial. Muzeul, întemeiat de profesorul Vasile Ciurea (1883-1973) – şi el fiu al oraşului, absolvent (promoţia 1899) al Gimnaziului “Alecu Donici”, mai apoi profesor şi director al Liceului “Nicu Gane” – căruia i s-au asociat Artur Gorovei şi dr. Aurel Diaconovici, a adunat, în diversele sale secţii, obiecte şi documente de mare valoare pentru cunoaşterea trecutului acestor locuri…Cu această zestre care îl singularizează printre micile oraşe de provincie din vechea Românie, târgul Fălticenilor păşeşte pragul epocii contemporane, regăsindu-se în România nouă , realizată prin Marea Unire din 1918, cu un renume bine stabilit” – ne spun tot Grigore Ilisei şi Ştefan S. Gorovei în “Fălticeni. Mic îndreptar turistic”.

Despre toate astea şi altele asemenea, muzeele, biblioteca păstrează, între numeroasele lor valori, o mulţime de documente iconografice ce ne permit, astăzi, să reconstituim atmosfera acelor vremuri. Iar cei care vor avea dorinţa să zăbovească prin arhivele acestor instituţii pot avea parte de o călătorie frumoasă şi interesantă într-un oraş pe care doar bunicii noştri l-au cunoscut.

Adriana Mihăilă

 

You may also like

Fălticeni Online

Știri locale, regionale și naționale. Evenimente culturale și sportive. Foto și video reportaje.

Rulează videoul

Ultimele postări

@2022 – All Right Reserved. Fălticeni Online