Şiadbeii, originari din târgul Lespezi, au dat naştere unei familii de cărturari. Primul copil al lui George Zarnischi Şiadbei, tânărul şef de gară, şi al Mariei din neamul Văsescu, Vintilă, s-a născut la 3 maiu 1898 în clădirea Gării Fălticeni, casa cu numărul 8.
Iată explicaţia savantului Iorgu Iordan privitoare la originea numelui: šad – în turcă înseamnă vesel, bucuros, iar bey – prinţ. Prinţii familiei Şiadbei s-au născut la Fălticeni sau Lespezi, au copilărit laolaltă.
Prezenţi în arhivele Gimnaziului „Alecu Donici”, cei patru fraţi sunt absolvenţi: în 1913 – Şiadbei Gh. Vintilă; în 1914 – Şiadbei Gh. Traian; în 1916 – Şiadbei Gh. Gheorghe; în 1918 – Şiadbei Gh. Ioan, toţi în fruntea promoţiilor.
Şeful de gară, părinte împovărat dar fericit, cu patru băieţi şi o fată, este mutat cu serviciul la Huşi unde băieţii urmează liceul. Interesul şi vechea pasiune a lui Vintilă pentru lumea stelelor şi a lui Ioan pentru problemele originii limbii române pornise din perioada fălticeneană când fratele mai mare devora literatura scriitorului şi astronomului amator Victor Anestin şi revistele editate de acesta; cărţi cu dedicaţiile autorului, o bibliotecă de specialitate mult comentată în familie. Dulcea povară a cerului l-a urmărit şi în liceu, şi în studenţie şi toată viaţa. Vintilă va urma calea ştiinţelor matematice şi astronomice, în timp ce Ion va aprofunda pregătirea lingvistică, fiind în studenţie un apropiat al savantului Al. Philippide şi un frecventator al cursurilor profesorului Garabet Ibrăileanu, prezent la întrunirile Vieţii Româneşti. Iată cum îl caracterizează Ionel Teodoreanu (despre Ion şi nu despre Vintilă este vorba în relatarea citată):
„Cel mai pui-pui dintre tineri era Siadbey (profesor totuşi). Atât de spelb, de sidefiu şi ovalin că părea un derivat didactic, oarecum bărbat, al fecioarei Ioana d’Arc. Altminteri tobă de carte (tobă universitară), foarte prietenos şi cu surâs giocondic” Ionel Teodoreanu, Masa Umbrelor, Junimea, 1983, p. 20.
Vintilă Şiadbei a îmbrăţişat altă culoare a minţii zămislită din lutul stelar. Absolventul de la „Alecu Donici” şi-a urmat părinţii la Huşi unde tatăl său fusese mutat cu serviciul. La liceul din Huşi s-a îndrăgostit şi mai mult de tainele cerului găsindu-şi mediul propice în care să-şi dezvolte aptitudinile pentru viitoarea profesie. Exista în dotarea liceului o lunetă astronomică, dar şi un profesor de geografie care a stimulat pasiunea liceanului pentru lumea siderală. Liceanul îşi procurase şi un binoclu de câmp şi, înflăcărat de revistele şi cărţile lui Victor Anestin şi ale francezului C. Flamarion, se dedase cu voluptate explorării tainelor cerului. Ziarul ştiinţelor populare, Orion, dar şi Anestin cu Romanul cerului l-au stimulat. Ca şi cărţile de astronomie ale lui A. Salet şi J. Bosler apărute în Franţa în seria Enciclopedia Ştiinţifică şi care, cumpărate peste ani de V. V. Scurtu de la un anticariat, „poartă semnătura olografă a lui Vintilă Gh. Siadbey, cu y la sfârşit şi fără sedilă sub „s”.
Semna Siadbey şi i se părea că este stăpân al universului. Vis şi realitate. Proaspăt bacalaureat în 1917, s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi, studiind matematicile şi astronomia, Cu acumulări şi decantări şi cu o disciplină a muncii, a devenit în 1919 asistent suplinitor la Observatorul Astronomic din Iaşi, mâna dreaptă a profesorului Constantin Popovici, titularul catedrei de astronomie, geodezie şi mecanică cerească, directorul Observatorului ieşean. Labirinturile vieţii universitare şi itinerariile în lumea savantă i-au adus satisfacţii şi împliniri, recunoaşteri, dar şi nedreptăţi şi eşecuri.
Între 1927-1929 s-a specializat la Observatorul Astronomic din Paris unde a funcţionat ca astronom stagiar fiind favoritul astronomului teoretician H. Andoyer. Se reîntoarce tot în învăţământul superior ca asistent provizoriu la Observatorul Astronomic. Continuă şirul lung al cercetărilor îndreptându-se spre astrofizică, spectroscopie şi metodele fotometrice, deosebit de moderne în epocă. Interesul pentru aştri devine şi mai puternic şi nu-l părăseşte. Devine ardent gândul de a aprofunda specializarea şi, cu multe sacrificii, reuşeşte să plece din nou în străinătate.
Între anii 1931-1933 a continuat studiile de aprofundare la Observatorul Astronomic al Universităţii din Viena perfecţionându-se în fotometrie stelară. Prin muncă asiduă de peste zece ani, şi-a pregătit doctoratul cu teza Cercetări asupra mişcării meteorilor, teză pe care a susţinut-o, din cauza unor prejudecăţi ale corpului universitar, abia în 1939 după transferarea profesorului Constantin Popovici la Universitatea Bucureşti. Din comisia de susţinere a doctoratului a făcut parte şi astronomul Gh. Demetrescu.
Între 1938-1944 suplineşte catedra de astronomie a Universităţii ieşene, devenită între timp, conferinţă. În 1940 devine conferenţiar suplinitor de astronomie la facultatea de Ştiinţe din Iaşi. Anii nesiguri şi neguroşi ai războiului, îl duc în refugiu împreună cu aparatajul Observatorului, la Zarand. Lumea este urâtă, dar imensitatea stelară fascinantă pentru acest fanatic al astronomiei. Steaua norocoasă din mai 1898 s-a stins în 1944 „în depărtări albastre”. O intrigă, o ironie a sorţii sau o neglijenţă birocratică au făcut ca decretul de numire conferenţiar universitar să apară după decesul său, neputându-se bucura în viaţă de rezultatele muncii ştiinţifice consecvente. Destinul său în posteritatea ştiinţifică nu poate fi trecut cu vederea.
Vintilă Şiadbei a publicat în total 26 de lucrări ştiinţifice (ultima a apărut postum) şi mai multe articole de popularizare a ştiinţei. Profesor dr. doc. Victor Nadolschi enumeră:
Observations of Perseids in 1923, publicată în Astronomische Nachrichten, 1924;
Beobachtung des Vorübergangs des Merkur vor der Sonne in 1924, mai 7, Astr. Nachr, 1924;
Observations of Perseids in 1924, Astr. Nachr., 1924;
The brighiness of Beta Ceti, Obseratory, London, 1924;
Beobachtungen des partielen Mondfinsternis in 1925, februarie 8, Astr. Nachr., 1925;
Brighter meteors observed in 1925, Astr. Nachr. 1928;
Brighier meteors observed in 1925 and 1926, Astr. Nachr., 1926;
Beobachtung des Vorübergangs des Merkur vor der Sonnenscheibe in 1927, nov. 10, Astr. Nachr., 1927;
L’erreur de collimation dans les petits instruments meridien, Ann. Sc. Univ. Jassy, 1934;
Weitere Mitteilungen über die Nova in 1934, Hercules. Astr. Nachr., 1935;
Weitere Beobachtungen der Nova 452 in 1934, Hercules, Astr. Nachr., 1935;
Weitere Beobachtungen der Nova 452 in 1935, Hercules, Astr. Nachr., 1935;
Observations of the lunar eclipse on 1935 January,19, Astr. Nachr., 1935;
„Celor enumerate, adăugăm teza de doctorat – Cercetări asupra mişcării meteorilor în care a studiat variaţia frecvenţei diurne şi anuale a meteorilor stabilind o metodă grafică originală pentru determinarea mişcării acestora.
Celelalte 14 lucrări au un caracter teoretic. Fără să le enumerăm, menţionăm că ele se referă la teoria mişcării meteorilor, la teoria eclipselor de soare, la calculul orbitelor definitive ale unor comete, la mişcările proprii ale stelelor, la calculul punctelor de convergenţă ale curenţilor Kapteyn (astronomie stelară) şi la statistica orbitelor cometare. Rezultatele şi datele obţinute de Şiadbei au fost citate şi folosite în numeroase lucrări străine. Astfel, datele trecerilor lui Merkur au fost folosite de cunoscutul astronom R. Jonesdin Africa de Sud, iar observaţiile eclipselor de Lună au fost citate de cunoscutul specialist Antoniadi de la Meudon – Franţa. Lucrarea privind orbitele cometare a fost reluată de subsemnatul în 1959, folosind o informaţie mai completă. În fine, orbitele definitive calculate de Şiadbei au fost incluse în marele catalog alcătuit de Crommelin, preşedintele Societăţii Regale de Astronomie din Londra. Lucrările lui Şiadbei sunt citate şi în tratate străine devenite clasice, ca: Die Meteore de Hoffmeister (Sonnenberg-Berlin) şi Handbuch der Astrophysik, Bd. 7 în articolul profesorului A. Kopff.”
Redăm câte o informaţie din articolele publicate în Annales scientifiques de l’Université de Jassy:
V. G. Siadbey – Orbita Cometei 1924 II (FINSLER)
„Pentru această cometă s-au calculat mai multe sisteme de elemente parabolice şi un sistem hiperbolic. Orbita parabolică cea mai precis calculată este de Vinter Hansen şi Johansen şi este bazată pe trei observaţii cuprinzând perioada în timpul căreia a existat posibilitatea de observare a cometei, 20 septembrie–19 octombrie 1924.” (Academia de Ştiinţe, Paris, p.736)
V. G. Siadbey – Despre orbita cometei din 1925 I (ENSOR)
„Această cometă a fost observată de G. E. Ensor din Pretoria în constelaţia Reticulum şi are o singură coadă. Ea s-a deplasat mai întâi în direcţia Vest şi Sud până în constelaţia Tucana şi apoi spre N-V între stelele constelaţiei Grus de unde a dispărut la sfârşitul lui ianuarie 1926 în razele Soarelui[…] Toate eforturile de regăsire a cometei în a doua jumătate a lunii februarie au fost zădarnice şi s-a presupus că masa cometei a suferit o mare schimbare. S-a regăsit de către ruşi ca o pată nebuloasă nedefinită cu diametru de 8’-10’ situată în vecinătatea locului indicat de efemeridă.” (Tom XXI, 1934-1935)
Calităţile sale morale erau deosebite. Lumea stelelor îi ţinea de frig şi de cald, astronomul izolându-se în carapacea singurătăţii sale creative şi creatoare. Un mare singuratic şi un mare izolat trăind cu pasiune în lumea stelelor unde se refugia din faţa obtuzităţii şi micimii unor contemporani. Viaţă ştiinţifică trăită la cea mai înaltă tensiune, fericit că „într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate”.
Introvertit, trăia în lumea lui visând la bine şi adevăr, sperând că întunericul războiului va readuce lumina. N-a fost să fie aşa pentru el. O viaţă de om sfârşită în 1944 sub pecetea tainei, la numai 46 de ani. Un exemplu de dăruire şi de pasiune pentru cercetarea spaţiului infinit şi a unei treceri meteorice prin ani-lumină.
Visase la un observator echipat cu mijloace moderne de cercetare. Se mulţumise cu fotometru Graff cu pană circulară şi cu alte câteva ustensile. Cu toată dotarea insuficientă, rezultatele îi sunt valorease. Comunitatea naţională şi internaţională l-au onorat fiind membru în Uniunea Astronomică Internaţională (ales în Adunarea Generală de la Leyden, Olanda); în Asociaţia Astronomică din Belgia; în Astronomische Gesellschaft din Leipzig; în Astronomischer Verein din Viena; şi, negreşit, în Comitetul Naţional de Astronomie, Bucureşti.
Sorin Gafencu