ZOOM – Zilele Falticeniului sub amenintarea ploilor torentiale
După foarte mulţi ani, să nu le greşim numărul, sărbătoarea Sfântului Ilie este prefaţată de multă, multă ploaie!
Parcă prea multă pentru cât şi-ar dori cei peste 12.000 de oameni din zona Fălticeni să petreacă hramul Fălticeniului.
Până acum, ziua de sâmbătă a fost una liniştită, dar încă ne-a rămas gândul la ploile de vineri.
Cam aşa arăta zona ”Casa Cărţii”, după ploaia de vineri, la ora 19.
Mulţumim prietenei noastre Mirela pentru fotografie!