Seara târziu. Strada Mare e aproape pustie. Din când în când apare prin Centru un om beat, care vorbeşte singur, sughiţă tărişor şi înjură birjăreşte…
În faţa Cooperativei, un copil de 5-6 ani. Plânge tare. Trecătorii întârziaţi, mânaţi spre căminuri de gerul aspru, se opresc un moment, îl întreabă de ce plânge, şi-l compătimesc.
Tuturora le povesteşte întâmplarea, cu aceleaşi cuvinte de copil nevinovat: N’are unde dormi, pentru că l-au dat afară de pretutindeni.
Unul îl sfătuieşte să se ducă la poliţie. Răspunde că-i e frică. Altul e de părere să se culce la baia oraşului. Copilul şovăeşte o clipă, spune că-l vor da afară şi izbucneşte iarăşi în plâns.
E copilul din flori al unui „venerabil” celibatar, care l-a întreţinut părinteşte până acum şi tocmai în aceste zile de ger cumplit, l-a îndepărtat din nu ştiu care motiv.
…E seara târziu. Pe Strada Mare – pustie – se aude un plâns sfâşietor de copil.
Plânge un bastard!
Casă mare, bătrănească, bine zidită, pe strada principală a oraşului.
Se împlinesc 60 de ani de când a fost zidită şi nu ştiu câţi ani de când nu s’a reparat…
Nimic de zis. Treaba proprietarului şi basta! Dar vedeţi Dv. că de un timp încoace, începe să se surpe zidul, şi se dărâmă tocmai deasupra trotuarului, pe unde trec oamenii. Şi cred că nimeni n’ar dori să-i cadă o cărămidă în cap, tocmai când s’ar îndrepta mai grăbit spre locul unde se împarte Dreptatea în oraşul nostru.
Se spune că Primăria l-ar fi somat pe vremuri pe proprietarul cu… puţină dare de mână, să-şi repare casa, spre a înlătura un pericol permanent pentru locuitori.
Iar stăpânul casei ar fi răspuns: Reparaţi Dv., eu voiu plăti!
Noi, însă, suntem de altă părere. Casa care constituie o ruşine pentru oraşul nostru, trebuie pur şi simplu, dărâmată. Şi credem că bravii pompieri ar putea face acest lucru, chiar dacă zidurile bătrâneşti ar opune oarecare rezistenţă.
… Şi în locul casei care-şi aruncă zilnic câte o cărămidă din corpul schilodit, s’ar ridica cu mila Domnului şi voinţa cetăţenilor, o clădire frumoasă, care ar atrage din depărtare prvirile vizitatorilor oraşului, cari acum stau locului şi se crucesc admirând.
Ce bine ar fi atunci!
Gh. Ionescu
Săptămâna, anul II, nr.3, 6 ianuarie 1929
Rubrică realizată pentru „Cronica de Fălticeni” de Alex Săvescu
