Izolat, vitregit de cei puternici, împovărat cu nevoi multe, cari se cer impetuos soluționate, dar cari totuși rămân mereu la ordinea zilei, cuprinzând mulți înțelepți, dar puțini voitori de bine cari să renunțe la orice preocupări de ordin personal, în folosul isbândirei unor idei mântuitoare, orașul nostru își mai menține frumosul prestigiu de altă dată, câștigat prin faima atâtor fii aleși ca Gane, Beldiceanu, Sadoveanu, Dragoslav, etc. numai prin activitatea culturală ce se desfășoară la noi.
Alături de frumoasa operă a D-lui Profesor V. Ciurea “Muzeul Folticenilor”, și de “Liga Culturală” condusă de Dl. Profesor Virgil Tempeanu, demne de toată lauda se înfiripează societățile culturale și sportive ale tineretului evreu, societatea culturală a ofițerilor de rezervă precum și modesta Casa Națională “Unirea”. Iar cea mai recentă și întocmai ca o justificare a frumoaselor realizări ce se pot înjgheba prin muncă înțeleaptă și desinteresată, avem o adevărată “Universitate Populară” a societății “Prietenii Culturei”, înființată din inițiativa D-lui Tempeanu.
Viața culturală a unei localități, e sufletul ei, iar gradul în care cetățenii acestei localități sprijină manifestațiunile culturale, e în raport direct cu viliabilitatea și cu progresul ei. Deci, pentru interesul obștesc, nu numai că aceste societăți ar trebui să se ferească de orice sectarism și să se ajute reciproc, dar toți cei care se îngrijesc de prosperitatea lor în particular și de a orașului în general, să le sprijinească mai mult decât până acum. Atât de frumos și de elocvent exemplu de muncă stăruitoare pentru răspândirea luminii ne dau inițiatorii acestor manifestațiuni, încât cel mai mare păcat am face dacă, la rândul nostru și după puterile noastre, nu ne vom da cu drag obolul material și sufletesc, pentru înfăptuirea progreselor atât de necesare timpurilor de azi.
“Folticenii Cultural”, de I. Feresăuariu, publicat în Săptămâna – nr. 64 din 9 martie 1930
Rubrică realizată pentru „Cronica de Fălticeni” de Alex S.