EXCLUSIV!
După eliberarea Basarabiei, armata română a declanşat, în august 1941, operaţiunea de cucerire a Odessei. Din cauza rezistenţei înverşunate a ruşilor, românii au trebuit să lupte trei luni ca să cucerească oraşul puternic fortificat (16 octombrie 1941). Operaţiunile militare de amploare s-au sprijinit în principal pe Armata a 4-a, din care făcea parte şi Regimentul 16 Dorobanţi din Fălticeni.
Din totalul celor aproximativ 340.000 de militari angajaţi de România în bătălia Odessei, pierderile au fost extrem de mari: 17.729 de morţi, 63.345 de răniţi şi 11.471 de dispăruţi. În această încleştare, în care a fost testată la maxim întreaga capacitate operativă a armatei, fiecare militar român a trebuit să-şi aducă contribuţia pentru a se obţine victoria.
Această implicare departe de ţară, în condiţii extreme, cu un adversar care lupta în apărare şi puternic îndoctrinat, a dus în nenumărate cazuri la fapte eroice.
O astfel de pagină de o sensibilitate aparte şi, totodată, de un dramatism deosebit a fost consemnată în scrisorile trimise către părinţi de plutonierul Ion Ilioaia din Regimentul 15 Dorobanţi Piatra-Neamţ, care, la rândul său, cu toate că a scăpat cu viaţă la Odessa, a murit luptând în linia întâi la Cotul Donului, la 22 noiembrie 1941.
Puţinele însemnări păstrate de la plutonierul Ion Ilioaia şi adunate în volumul În Războiul Sfânt cu Vânătorii de Munte de către Gr. Sturza şi publicate la Bacău în 1943, ne prezintă şi povestea sublocotenentului erou Ionel Tescariu din Regimentul 16 Dorobanţi din Fălticeni, pe care v-o redăm mai jos:
„Sunt bine sănătos şi facem faţă cu cinste hoardelor bolşevice din faţa Odessei. Regimentul meu – 15 Dorobanţi – Piatra Neamţ, e lângă 16 Dorobanţi [din Fălticeni]. Nu ştiu dacă aţi auzit, dar despre Ionel Tescariu se vorbeşte pe aici ca de un Erou. E omul care face onoare Regimentului 16 Baia.
E de-o îndrăzneală nemaipomenită; dă iureş prin bolşevici. A cucerit singur, cu plutonul, din proprie iniţiativă, un sat, mânuind personal puşca-mitralieră, suit pe acoperişul unei case, capturând un ofiţer cu oamenii săi şi câteva căruţe cu alimente şi muniţii. De asemenea a pus mâna şi pe 80 de săpători bolşevici din acel sat.
Altădată, a capturat nişte mitraliere care terorizau batalionul său, mitraliere pe care le-a adus la ai lui, trase chiar de bolşevicii servanţi, luaţi prizonieri. Vă închipuiţi cu ce urale au primit Românii pe ciolovecii ce-şi duceau mitralierele pe roţile, coborându-se la vale!
Cu această ocazie, a fost rănit la şold, de-o schijă. Iată o parte din convorbirea lui cu dl. maior Nemţanu, Comandantul Batalionului său, atunci când încă avea o schijă în şold:
– Du-te la ambulanţă, Tescarule!
– Nu mă duc, D-le Maior.
– Îţi ordon!
– Ordinul acesta nu-l ascult.
– Du-te la Dracu, i-a răspuns Maiorul cu drag, văzând că n-o scoate cu el.
În sfârşit, mi-au spus cunoştinţele de la 16 că nu se iveşte ocazie, ca Ionel Tescariu, să nu facă vreo năzbâtie, de să rămână camarazii cruciţi!
S-a vorbit la radio şi s-a scris în ziare despre el.
Cu firea sa veselă, cu sufletul său de viteaz şi de-o bunătate rară, e cunoscut, iubit şi preţuit de întregul regiment.
Iată lucrurile care pe mine mă fac să salt de mândrie şi să-mi fac una din cele Mai mari plăceri aducându-vi-le la cunoştinţă.
(…)
Neegalatul sublocotenent Ion Tescariu, din Regimentul 16 Dorobanţi – strănepotul lui Moldoveanu din Ardeal, fost Prefect în Legiunea lui [Avram] Iancu în 1848 – cum, viteazul Ionel Tescariu a căzut în uriaşa încleştare de la Cotul Donului la Ferma Frunza, lovit în inimă de un glonţ bolşevic. Acum doarme liniştit, în pământul Răsăritului îndepărtat, ca unul ce şi-a făcut datoria până la capăt; acolo, alături de camarazii pe care i-a comandat şi care l-au iubit cu tărie.
Când a căzut dl. sublocotenent Tescariu, spune sergentul Mucileniţa a trebuit să ne retragem, că era prăpăd. Camaradul Dăriuţă din Fălticeni şi cu alţii doi, au început să tragă de ofiţerul mort şi să strige că fără el nu pleacă.
– Sunteţi nebuni? Nu vedeţi că vin tancurile? le-am spus. Haideţi că vă prind bolşevicii”.
Şi oştenii au plecat plângând. Acolo, departe, de-acum neobosit va călători gândul încărcat de nemărginită dragoste, al celor care l-au iubit şi-l vor iubi neîncetat, al celor ce le-a fost copil, frate şi prieten”.
Faptele sublocotenentului Tescariu, un militar care a plecat din cazarma Fălticeni pentru a apăra interesele drepte ale României în „Răsăritul îndepărtat”, precum şi sacrificiul său necondiţionat izvorât din dragoste de patrie ne fac să ne plecăm astăzi în faţa acestor eroi adevăraţi ai neamului nostru şi să nutrim cu toţii speranţa că „tot ce-i românesc nu piere”.
Ionel Tescariu a fost avansat postmortem la gradul de locotenent.
Ilie Nuțu
