Sâmbătă, 24 aprilie, de la ora 17.00, sunt programate meciurile etapei a 17-a în Liga a 3-a.
Pe Stadionul „Constantin Jamaischi”, Şomuz Fălticeni va primi vizita echipei Dante Botoşani. Pentru Şomuz acesta este ultimul joc oficial pe teren propriu în actuala ediţie de campionat.
Cele două echipe s-au întâlnit de două ori în prima parte a sezonului. Mai întâi, în Cupa României, Şomuz a câştigat cu 3-0 pe terenul din Dorohoi. În campionat a fost rândul botoşănenilor să se impună cu 2-0, iar fălticenenii pierdeau clasarea pe podium.
În cele şase meciuri din 2021, Dante a strâns 11 puncte: victorii cu Bradu Borca, Sporting Vaslui şi CSM Paşcani, şi două remize în deplasare, la Miroslava şi Rădăuţi.
Singura echipă care a reuşit să învingă formaţia din Botoşani a fost Ceahlăul.
Din perspectiva rezultatelor celor două echipe, se anunţă un joc echilibrat. Cu siguranţă băieţii pregătiţi de profesorul Daniel Stoica vor dori însă să încheie jocurile de pe teren propriu cu un rezultat favorabil. De altfel, tehnicianul Șomuzului ne-a declarat că a pregătit acest meci având obiectiv doar victoria.
Partida va fi condusă de o brigadă de arbitri din Bucureşti: Ene Mihai Laurențiu – la centru, Murariu Alexandru – asistent 1, Dobre Vasilicā Viorel – asistent 2. Observatori: Anitoaei Petronela (Iaşi), Somolyak Istvan (Odorheiu Secuiesc).
Liga 3 / Seria 1 – Meciurile Etapei 17
ACS Şomuz Fălticeni | – | CS Dante Botoşani |
CSM Bucovina Rădăuţi | – | ACS Huşana Huşi |
ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ | – | ACS Bradu Borca |
CS Ştiinţa Miroslava | – | CS Sporting Juniorul Vaslui |
ACS Foresta Suceava | – | CSM Paşcani |
Clasament:
Loc | Echipa | M | V | E | I | Gol | Pct |
1. | ACS Foresta Suceava | 16 | 10 | 3 | 3 | 27-8 | 33 |
2. | CSM Bucovina Rădăuţi | 16 | 10 | 3 | 3 | 32-15 | 33 |
3. | CS Ştiinţa Miroslava | 16 | 9 | 2 | 5 | 36-18 | 29 |
4. | ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ | 16 | 9 | 1 | 6 | 23-16 | 28 |
5. | ACS Huşana Huşi | 16 | 9 | 1 | 6 | 23-17 | 28 |
6. | ACS Şomuz Fălticeni | 16 | 7 | 3 | 6 | 22-19 | 24 |
7. | CS Sporting Juniorul Vaslui | 16 | 6 | 2 | 8 | 18-21 | 20 |
8. | CS Dante Botoşani | 16 | 6 | 2 | 8 | 23-27 | 20 |
9. | ACS Bradu Borca | 16 | 2 | 3 | 11 | 11-34 | 9 |
10. | CSM Paşcani | 16 | 1 | 2 | 13 | 6-46 | 5 |