Toată recunoştinţa noastră pentru Dimitrie Leonida

Unul din pionierii energeticii româneşti, Dimitrie Leonida, s-a născut în oraşul Fălticeni la 23 mai 1883. A urmat şcoala la Galaţi, Constanţa şi apoi Bucureşti unde a terminat liceul “Mihai Viteazu” în anul 1902. După primul an de studii la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti a plecat în Germania la celebra Politehnică de la Charlottenburg. A terminat studiile, la această prestigioasă şcoală, în anul 1908 primind diploma de absolvent cu distincţie; lucrarea lui de diplomă a avut ca temă proiectul hidrocentralei de la Bicaz.

Întors în ţară înfiinţat în 1908 Școala de electricieni şi mecanici de la Bucureşti, prima de acest gen din ţară.

Ca angajat la primăria capitalei (1908-1913) abordează problemele tramvaielor şi, pentru prima dată, problema metroului şi problema Bucureşti – port la Dunăre. Proiectează, construieşte şi conduce exploatarea Uzinei Grozăveşti, cea mai modernă termocentrală din ţară.

Încă în 1909 a înfiinţat la Bucureşti primul muzeu tehnic din România şi a început să colecţioneze şi să doteze acest muzeu, împreună cu elevii săi, cu exponate unicat din toate domeniile tehnicii, cu accent pe acele domenii în care românii au fost pionieri.

În anul 1913 a înfiinţat întreprinderea „Energia” prin care a proiectat uzina electrică de la Botoşani (unde proiectant la partea de construcţii a fost inginerul Anghel Saligny) şi a extins uzina electrică de la Focşani. În acelaşi an s-a întors la Fălticeni, oraşul său natal, pentru a participa la licitaţia organizată de primăria oraşului (primar era pe atunci marele cărturar Arthur Gorovei) pentru construcţia uzinei electrice şi a reţelei de iluminat public a oraşului.

A urmat o perioadă grea pentru ţara noastră care a început odată cu războiul balcanic, a continuat cu declanşarea primului război mondial şi apoi cu participarea României la acest război. Dimitrie Leonida a întrerupt lucrările pentru “partea civilă” a economiei ţării şi a lucrat mult pentru armată. A conceput şi a construit o staţie de TFF (telefonie fără fir) cu care conducerea ţării, retrasă către finalul războiului la Iaşi, a putut ţine legătura cu capii oştirii de pe front. Ca întotdeauna, în asemenea perioade grele, s-au întâmplat multe lucruri neprevăzute, s-au pierdut o parte din utilajele contracteze pentru echiparea uzinei de la Fălticeni, a trebuit să se reconsidere contractul încheiat între primărie şi firma „Energia”, s-a ajuns până la urmă la un proces, s-a convenit un nou termen şi, până la urmă, după 12 ani de la licitaţie, fălticinenii au putut să beneficieze de iluminatul electric.

În luna ianuarie a anului 1921 a apărut primul număr din revista „Energia”, revistă scoasă pe cheltuiala sa proprie, el fiind redactorul şef şi sufletul publicaţiei. În numărul special 4-5 al revistei „Energia” s-a publicat un amplu studiu al lui Dimitrie Leonida privind „Electrificarea României”. Studiul reprezintă o primă propunere de plan pentru electrificarea ţării, întocmit şi prezentat în 1921, în care se prefigurează – pentru prima dată – sistemul energetic naţional (cu reţele la 70 şi 110 kV).

În domeniul legislaţiei şi a dus o contribuţie foarte importantă la elaborarea legii energiei, legii apelor şi legii minelor. A lucrat mult timp la Direcţia de Electrificare a Căilor Ferate. În perioada 1923 – 1924 a fost consilier tehnic pentru electricitate în Ministerul Industriei şi Comerţului. Din anul 1924 a început activitatea didactică, de înalt nivel ştiinţific, a lui Dimitrie Leonida. A fost timp de 17 ani profesor la Şcoala Politehnică din Timişoara unde a înfiinţat catedra de Centrale Electrice iar apoi, din 1941 până în 1945 şi la Politehnica din Bucureşti.

A vizitat practic toate ţările cu economie dezvoltată din Europa. A urmat apoi un turneu în Statele Unite ale Americii unde a fost impresionat de dezvoltarea economică şi de organizarea muncii. A vizitat acolo baraje în construcţie, căi ferate electrificate, centrale electrice, mari întreprinderi de produse electrotehnice. A fost ales membru al „American Institute of Electrical Engineers”. În anul 1935 profesorul inginer Dimitrie Leonida este ales membru al Academiei de Ştiinţe a României (Secţia Tehnică). În acelaşi an este invitat să facă parte din „Royal Society of Arts” de la Londra.

A fost, începând din 1937, director tehnic şi director general al Societăţii de gaz şi electricitate din Bucureşti şi apoi director al Direcţiei Electrificări din CFR (1942-1945). În 1944 a trăit bucuria de a nu i se închide şcoala de electricieni şi mecanici. Se temea de răuvoitori şi de acuzaţii nedrepte. După instaurarea regimului comunist în ţara noastră Dimitrie Leonida a avut de ales între a părăsi ţara sau a rămâne aici. A ales să rămână. Ţinea foarte mult ca să-şi vadă visurile realizate.

În anul 1948 s-a pensionat. A continuat să lucreze în calitate de consultant la Comisia pentru elaborarea planului de electrificare al ţării şi nu l-a deranjat faptul că întreaga sa concepţie despre acest subiect era acum pusă pe portativul propagandei comuniste care afişa peste tot lozinca “socialismul este puterea sovietelor plus electrificarea întregii ţări”. Pe Dimitrie Leonida nu-l interesa propaganda ci îl interesa ca să se facă efectiv electrificarea.

A avut o mare satisfacţie când, în anul 1950, s-a hotărât începerea lucrărilor de la hidrocentrala de la Bicaz. În acelaşi an a donat statului român Muzeul Tehnic care de atunci îi poartă numele. A avut norocul să trăiască momentul când, în toamna anului 1960, lucrările la acest mare obiectiv de investiţii al ţării s-au terminat şi hidrocentrala a fost pusă în funcţiune.

La 1 august 1960 s-a pus în funcţiune şi linia de 110 kV Bicaz – Suceava prin care regiunea Suceava s-a racordat la Sistemul Energetic Naţional. Proiectarea liniei se făcuse de către Institutul de Studii şi Proiectări Energetice din Bucureşti pe care-l conducea domnul inginer Vasile Nitu, originar din Oniceni şi absolvent ca şi mine al liceului “Nicu Gane” de la Fălticeni. În februarie 1962 s-au terminat lucrările şi s-a pus în funcţiune racordul către Fălticeni de 110 kV din linia Bicaz – Suceava şi staţia de transformare amplasată lângă Filatura de la Fălticeni. Am fost dirigintele de şantier al acestor lucrări. Pentru prima dată după 1925, de când se pusese în sfârşit în funcţiune uzina electrică, oraşul Fălticeni avea lumină electrică fără să mai funcţioneze nici un motor-generator în uzină. Trecuseră 37 de ani!

Am avut norocul ca începând din 1959, când terminasem facultatea de electrotehnică, să lucrez la uzina electrică din Fălticeni şi să trăiesc alături de mecanicii şi electricienii din uzină toate emoţiile şi satisfacţiile, dar mai ales necazurile pe care le tot aveam pentru că nu puteam alimenta cu energie electrică, în condiţii sigure de funcţionare întreprinderile industriale, unităţile publice şi comerciale şi abonaţii casnici din oraş şi din zona din jur.
Am fost foarte fericit în februarie 1962. Oraşul avea, în sfârşit, lumină electrică fără întrerupere!

A durat puţin şi în primăvara anului 1963 am fost numit şef al Şantierului de Construcţii-Montaj din Întreprinderea Regională de Electricitate Suceava care avea ca obiectiv principal electrificarea satelor regiunii. Am început mai întâi cu 30 de sate anual, apoi cu 50 de sate anual şi am ajuns, până la urmă, la 80 de sate electrificate anual!

Sunt sigur că Dimitrie Leonida ştia foarte bine mersul şi ritmul în care se făceau marile lucrări cuprinse în planul de electrificare al României şi urmărea cu ochii minţii cum i se realizează proiectele de-o viaţă. Eu îl văzusem doar pentru câteva minute la poarta uzinei electrice şi-i auzisem îndemnurile de a ne ocupa electrificare. Domnul inginer Ioan Voloşciuc, inginerul şef al Întreprinderii de Gospodărie Orăşenească de care ţinea şi uzina electrică, îmi făcuse mie şi câtorva colegi această favoare.

După ce am devenit inginer electrotehnician am lucrat, de fapt, la punerea în practică a îndemnului lui Dimitrie Leonida. Nu numai eu; doar toată generaţia noastră de tineri ingineri electrotehnici. Acelaşi lucru îl făcuse şi inginerul Voloşciuc pentru oraşul Fălticeni şi inginerul Vasile Nitu, după ce a ajuns directorul Institutului de Studii şi Proiectări Energetice de la Bucureşti, pentru întreaga ţară. Toţi eram discipoli ai lui Dimitrie Leonida.

În martie 1965, la vârsta de 82 de ani, Dimitrie Leonida s-a stins din viaţă.

Nu se terminase însă ceea ce noi, cei din domeniul energiei, aveam de făcut. Sistemul Energetic Naţional se dezvolta în continuare, lucrările de electrificare a satelor era în toi. Acţiunea de electrificare a satelor din judeţul Suceava s-a terminat la sfârşitul anului 1970 prin punerea în funcţiune a reţelei din satul Pocoleni, comuna Rădăşeni. Întâmplarea face ca satul reşedinţă de comună, Rădăşenii, să fi fost electrificat încă din înainte de 1945 prin prelungirea reţelei electrice a oraşului Fălticeni care era alimentat din vechea uzină proiectată încă de Dimitrie Leonida.

În data de 3 octombrie a.c. a avut loc la Muzeul Naţional Tehnic din Bucureşti o manifestare dedicată împliniri a 130 de ani de la naşterea lui Dimitrie Leonida.

La sărbătorire au participat reprezentanţi ai ministerului culturii, ai unităţilor de profil energetic din Bucureşti, directori ai celorlalte muzee care au sediul în Bucureşti şi mulţi invitaţi din toate zonele ţării.

A fost editată, prin grija organizatorilor, o revistă omagială dedicată acestui eveniment, revistă în care am scris un articol intitulat “DIMITRIE LEONIDA – UNA DIN LUMINILE FĂLTICENILOR”. Am adus câteva exemplare din această revistă special pentru fălticineni. Judeţul nostru a trăit, prin reprezentanţii săi la această manifestare, două mari satisfacţii. Doamnei profesor Mioara Gafencu i s-a decernat premiul “Dimitrie Leonida” pentru cartea intitulată „Vasile Ciurea şi Dimitrie Leonida – dimensiunile timpului” pe care a scris-o împreună cu cei doi copii ai săi, Dana Busuioc şi Sorin Gafencu – profesori, de asemenea. A avut loc totodată şi lansarea acestei cărţi pe care foarte mulţi dintre participanţi au dorit să o aibă.

Cu toate insistenţele mele şi ale conducerii muzeului, doamna profesor Gafencu nu a dorit să vândă nici o carte ci le-a oferit gratuit, cu dedicaţie, amatorilor. Nu voi uita replica dumneaei: cărţile nu se vând ci se dăruiesc! Mai rar atâta generozitate în ziua de azi! Doamna profesor a vorbit forte frumos, în plenul întâlnirii, despre cel care a fost profesorul Vasile Ciurea, întemeietorul încă în perioada interbelică a Muzeului Fălticenilor, şi a adus la cunoştinţa celor prezenţi că acest muzeu a fost apreciat de mulţi dintre oamenii mari ai ţării printre care şi de Nicolae Iorga, ca unul din cele mai valoroase muzee din zona de centru-nord a Moldovei.

La rugămintea doamnei profesor, am avut satisfacţia să prezint capitolul din carte dedicat lui Dimitrie Leonida. Lansarea acestei cărţi, chiar în Muzeul Naţional Tehnic, a fost cea mai frumoasă surpriză pentru toţi participanţii. Doamna profesor a preferat să facem, ca amintire de la acest eveniment, o fotografie în care să se vadă şi unul din exponatele cele mai interesante ale Muzeului Naţional Tehnic, pila inginerului Nicolae Vasilescu Karpen, un pionier şi el al electrotehnicii româneşti.

A doua mare satisfacţie pe care am trăit-o prin participarea la această sărbătoare a constat în decernarea premiului “Dimitrie Leonida”, care constă într-o diplomă şi o medalie pe care este încrustată efigia marelui energetician, domnului Eugen Dimitriu Muzeograf de excepţie şi scriitor neobosit, întemeietorul Galeriei Oamenilor De Seamă de la Fălticeni, i s-a decernat acest premiu pentru lucrarea “Lumini Fălticinene”, pe care am donat-o personal muzeului şi care se găseşte acum, la loc de cinste, în biblioteca Muzeului Naţional Tehnic. Titlul acestei cărţi m-a inspirat şi pe mine atunci când am scris articolul apărut în revista omagială despre care am scris mai sus.

Un întreg capitol al acestei lucrări (peste 50 de pagini) îi este dedicat profesorului inginer Dimitrie Leonida.

Recent, municipiul Fălticeni şi municipiul Suceava i-au organizat câte o sărbătorire domnului Eugen Dimitriu cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani. Datorită vârstei înaintate domnul Eugen Dimitriu nu a putut fi prezent la manifestarea din 3 octombrie de la Bucureşti. Mi-a revenit mie onoarea să primesc în locul dumnealui diploma şi medalia.

În data de 8 octombrie i-am făcut o vizită la locuinţa din Suceava unde i-am înmânat acest premiu şi i-am transmis din partea organizatorilor şi din partea mea personal, felicitările cuvenite.

Se citeşte, în fotografie, pe figura distinsului domn Eugen Dimitriu mulţumirea sufletească pentru că i s-a recunoscut şi la nivel naţional meritul de a evoca personalitatea marelui profesor inginer Dimitrie Leonida.

Domnul Eugen Dimitriu a dedicat de la înfinţarea, în iunie 1972, Galeriei Oamenilor de Seamă un stand special lui Dimitrie Leonida. Din păcate spaţiul acordat acestui stand este mult prea mic faţă de valoarea ilustrului nostru înaintaş. Eu am donat în primăvara acestui an câteva materiale (o carte monografie despre hidrocentrala de la Bicaz şi câteva articole) pentru a fi puse la dispoziţia Galeriei. Doamna Elena Tofan, directorul muzeului Mihai Băcescu din Fălticeni care girează şi postul de director la Galeria Oamenilor de Seamă, le-a primit cu multă plăcere şi am convenit împreună să facem eforturi pentru a îmbogăţi atât standul care se vede expus cât şi fondul de documente care se păstrează în biblioteca Galeriei.

Am făcut acest lucru cunoscut conducerii Muzeului Naţional Tehnic de la Bucureşti. Am primit de la doamna director, Laura Maria Albani, promisiunea că până la sfârşitul lunii octombrie voi primi de la dumneaei în original, unde există duplicate, sau copii după documente, fotografii, reviste, cărţi, planuri de situaţie, scheme, începând de la actul de naştere a lui Dimitrie Leonida şi pânâ la ultimile lucrări care-i poartă semnătura, pentru a completa standul pe care îl dorim cu toţii să fie pe măsura valorii lui şi să reflecte cât mai complet întreaga sa activitate.

Voi aduce cu plăcere toate aceste “daruri” la Fălticeni şi le voi prezenta atât conducerii oraşului cât şi personalului care se ocupă de Galeria Oamenilor de Seamă.

dr. ing. Ovidiu Mustaţă

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *