Doi sportivi de la ACS „Nada Florilor” Fălticeni participă la Cupa României – Box Juniori. Concursul are loc la Zalău

În municipiul Zalău este în plină desfăşurare Cupa României la Box, competiţie rezervată juniorilor.

În concurs sunt înscrişi peste 170 de juniori legitimaţi la cluburile afiliate Federaţiei Române de Box.

Competiţia se desfăşoară în perioada 25 – 30 mai, în Sala Sporturilor din Zalău.

Între competitori se află şi doi tineri pugilişti de la ACS „Nada Florilor” Fălticeni, pregătiţi de instructorul Gheorghe Butnaru.

Roman Robert Alexandru va urca în ring, în această după-amiază, la categoria 63 de kilograme, împotriva unui boxer din Oneşti (Cărare Alexandru).

Eduard Muşet, finalist în anul 2019 la Târgu Jiu, îl va întâni, în limitele categoriei 66 kilograme, pe timişoreanul Vrabie Ioan Paul. Meciul este programat vineri.

Ambii sportivi au ca obiectiv obţinerea unei medalii.

„Finalele sunt programate duminică, fază a competiţiei în care sperăm să ajungem cu ambii sportivi. Atât Eduard cât şi Robert sunt bine pregătiți şi aşteptăm să culegem roadele talentului lor”, ne-a declarat instructorul Gheorghe Butnaru.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *