Ofiţerul fălticenean Ionel Postelnicu preia conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava

Colonelul Ionel Postelnicu va prelua conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, începând cu data de 1 iunie 2021.   

Colonelul Lungu Marian-Mihai, actualul comandant, își va continua activitatea ca expert național în cadrul Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, „Frontex”, cu sediul în Varșovia (Polonia).

Fălticeneanul Ionel Postelnicu este absolvent al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, promoția 1995, iar în perioada 1995-2009 a îndeplinit diferite funcții în cadrul unității de jandarmi din Fălticeni: comandant de subunitate, consilier juridic și ofițer specialist resurse umane.

Din anul 2009 și până în anul 2017 a fost comandant de batalion și locțiitor al comandantului Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni.

De la 11 noiembrie 2016 și până în prezent, este comandantul Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” din Fălticeni.

Colonelul Postelnicu Ionel a fost împuternicit la comanda Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava prin ordin al inspectorului general al Jandarmeriei Române.

Activitatea de predare-primire s-a desfășurat în data de 24 mai, la sediul inspectoratului, în prezența colonelului Mîrza Traian, șeful Direcției Cabinet din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *