Home Personalitati Falticenene Personalități fălticenene. Iorgu Radu – profesor universitar, magistrat, om politic

Personalități fălticenene. Iorgu Radu – profesor universitar, magistrat, om politic

by A.S.
0 comment

Pe data de 2 iunie ne aducem aminte de un alt nume important din Galeria Oamenilor de Seamă a Fălticeniului.

Este ziua în care s-a născut Iorgu Radu – 2 iunie 1852.

Doctor în drept la Bruxelles, fost magistrat, avocat, profesor la gimnaziul din Folticeni, prefect la Bacău, deputat, primar al Fălticeniului, membru marcant al partidului liberal.

În monografia “Orașul muzelor”, scriitorul Eugen Dimitriu amintește perioada când Iorgu Radu a fost primar la Fălticeni (octombrie 1895 – septembrie 1897).

Construirea “Palatului Comunal”, clădirea în care funcționează și acum administrația fălticeneană, a început în anul 1896, în timpul primariatului său, după planul arhitectului orașului, Peceny (vezi fotografia ilustrativă a articolului).

În anul 2005, Sala de ședințe a Primăriei Fălticeni a primit numele fostului primar Iorgu Radu.

Și Cătălin Ciolca, autorul monografiei “Cartea Fălticenilor de la A la Z”, menționează personalitatea lui Iorgu Radu.

Ca primar, i se datorează și alte primeneli ale târgului: pavarea străzilor și construcția de trotuare.

“S-a bucurat de mare popularitate în epocă, apreciat atât pentru aleasa sa distincție intelectuală, cât și pentru ținuta morală, de om devotat binelui obștesc. A fost profesor al catedrei de economie politică de la Facultatea de Drept a Universității din Iași”, precizează Cătălin Ciolca.

Este autorul lucrărilor: “Producțiunea în economia politică” (1896) și “Economia Politică” (1988, 2 volume).

În Fălticeni, a publicat în ziarul “Gazeta de Folticeni”.

S-a stins din viață în anul 1905, la Iași.

You may also like

Fălticeni Online

Știri locale, regionale și naționale. Evenimente culturale și sportive. Foto și video reportaje.

Proiect editorial personal şi independent.

Rulează videoul

Ultimele postări

@2022 – All Right Reserved. Fălticeni Online

%d blogeri au apreciat:
98450705