EURO 2020. Finlanda produce prima surpiză a turneului final. Danezul Christian Eriksen a fost resuscitat pe teren. Urmează primul meci pe Arena Națională din București

Turneul final al Campionatului European de fotbal a continuat cu meciurile din cea de-a doua zi.

Elveția și Țara Galilor au încheiat la egalitate primul lor meci de la EURO2020, în grupa în care Italia se pare că nu va avea probleme să ajungă în faza optimilor de finală.

Finlanda a produs surpriza zilei, în primul meci jucat vreodată într-o competiție majoră. Victorie la limită pe terenul Danemarcei. Partida dintre cele două țări nordice a avut parte și de un eveniment care a șocat asistența. Danezul Christian Eriksen s-a prăbușit pe teren, în finalul primei reprize. Jucătorul a fost resuscitat pe teren. Meciul a fost suspendat, fiind reluat ulterior.

În cel mai așteptat meci al zilei, Belgia s-a impus categoric în fața Rusiei. Belgianul Romelu Lukaku este primul jucător care înscrie două goluri într-un meci în actuala ediție a europeanului de fotbal.

Rezultatele de sâmbătă, 12 iunie:

Ţara Galilor – Elveţia 1-1 (Baku, Grupa A)
Danemarca – Finlanda 0-1 (Copenhaga, Grupa B)
Belgia – Rusia 3-0 (St Petersburg, Grupa B)

Programul meciurilor de duminică, 13 iunie:

Anglia – Croaţia (16:00, Londra, Grupa D)
Austria – Macedonia de Nord (19:00, Bucureşti, Grupa C)
Olanda – Ucraina (22:00, Amsterdam, Grupa C)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *