Tânăr din Forăști cercetat penal după un accident rutier în Fălticeni. S-a urcat la volan fiind băut, cu permisul reținut pentru alte infracțiuni rutiere comise

În seara zilei de vineri, 18 iunie, în jurul orei 19:00, un tânăr în vârstă de 22 ani, din comuna Forăști, a provocat un accident în municipiul Fălticeni.

Potrivit IPJ Suceava, în timp ce conducea autoturismul din direcția strada Unirii către strada Victoriei, pe aleea ce face legătura între cele două străzi, în intersecție cu strada Victoriei, tânărul nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de un bărbat din Fălticeni, care circula regulamentar pe strada Victoriei

În urma producerii accidentului nu au rezultat victime.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat două probe biologice de sânge la Spitalul Municipal Fălticeni.

Fiind verificat în baza de date s-a stabilit că bărbatul posedă permis de conducere, însă acesta figurează reținut pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,conducerea unui autovehicul fără permis de conducere” și ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, ce va fi soluționat de lucrătorii din cadrul Compartimentului Rutier Fălticeni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *