Evenimente religioase, la sfârşitul săptămânii, în comuna Dolheşti: procesiunea religioasă „Calea Mântuirii” şi concursul de toacă „Toaca din Pridvor”

Protoieria Fălticeni împreună cu parohia „Cuvioasa Paraschiva” din localitatea Dolheștii Mari și parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Valea Bourei, organizează  sâmbătă, 24 iulie 2021, procesiunea religioasă „Calea Mântuirii”. 

Evenimentul se desfăşoară cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. 

Programul va debuta la orele 14.00 când se va primi la biserica din Dolheștii Mari veșmântul „Cuvioasei Parascheva”, adus de la parohia din localitatea Pleșești, comuna Vulturești, după care se va pleca către biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Valea Bourei.

La orele 18.00, un sobor de preoți, condus de părintele Adrian Dulgheriu, va oficia slujba Vecerniei unită cu Litia, la biserica din Valea Bourei.

Duminică, 25 iulie, se va săvârși slujba Utreniei și Sfânta Liturghie, în sobor de preoți, la Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Valea Bourei.

După amiază, la orele 16.00, se va desfășura prima ediţie a Concursului de Toacă : „Toaca din Pridvor”, la Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Dolheștii Mari, cu participarea copiilor din parohiile Protopopiatului Fălticeni.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *