Coliziune între două autovehicule în satul Bogata. Patru persoane au fost evaluate medical

Accident rutier, în seara zilei de duminică, 1 august, pe un drum din satul Bogata, în comuna Baia.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava, patru dintre cele cinci persoane implicate în evenimentul rutier au fost evaluate medical de către echipajele medicale.

Impactul s-a produs frontal, între un autoturism și o autoutilitară, rezultă din imaginile transmise de ISU Suceava. Avariile suferite sunt importante pentru ambele mașini.

Toate cele patru persoane au refuzat transportul la spital.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului de pompieri Fălticeni, cu modulul SMURD (autospeciala pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2) cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean – Stația Fălticeni.

Polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *