Concluziile polițiștilor suceveni în urma accidentului rutier soldat cu moartea celor doi tineri din Baia și Mălini

În cursul zilei de luni, 16 august, Inpectoratul de Poliție Județean Suceava a transmis un comunicat de presă în care au fost făcute publice concluziile cercetării derulate pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentrului rutier soldat cu decesul celor doi tineri cu vârste de 18 și 24 de ani.

„La data de 15.08.2021, în jurul orei 16:45, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209A, în comuna Horodniceni, într-o curbă la stânga, un tânăr de 19 ani a părăsit partea carosabilă, s-a răsturnat în șanțul de pe partea stângă a drumului, oprindu-se într-un gard de plasă.

Din accident a rezultat atât decesul a doi pasageri din autoturism cât şi rănirea conducătorului auto şi a altor doi pasageri din autoturism, care au fost transportaţi cu ambulanţele la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto  a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.”

Potrivit informațiilor apărute în mediul online, la volan se afla Vasilică Păvăloaia, un tânăr în vârstă de 19 ani, din Cornu Luncii, iar cele două victime sunt Alexandru Cosmin Amariei, de 18 ani, din Baia, și Ștefan Muscă, de 24 de ani, din Mălini, tatăl unui copil.

Alexandru și Ștefan se aflau pe bancheta din spate a autoturismului în momentul în care, la intarea în satul Dumbrava (comuna Cornu Luncii), mașina a părăsit șoseaua și s-a răsturnat pe cupolă. Alături de cei trei persoane menționate se mai aflau alți doi prieteni, din comuna Baia.

O expertiză tehnică urmează să stabilească dacă mașina avea viteză în momentul producerii accidentului.

Articolul inițial:

Accident rutier în Cornu Luncii. O mașină în care se aflau cinci tineri s-a răsturnat în afara carosabilului. Doi dintre aceștia, de 18 și 24 de ani, și-au pierdut viața

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *