Noi măsuri adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență în contextul pandemiei de COVID-19

Fără certificat verde pentru copiii până în 12 ani * Carantină de noapte în weekend de la incidența de 6 la mie doar pentru nevaccinați * Accesul la restaurantele din malluri cu certificatul verde când rata de infectare trece de 3 la mie

Comitetul Național pentru Situații de Urgență  a adoptat joi, 23 septembrie 2021, noi măsuri care vor fi aplicate la nivel naţional în contextul pandemiei de COVID-19.

Principalele modificări propuse prin acest proiect de hotărâre vizează:

Creșterea pragului incidenței  cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura interzicerii circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, de 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori.

Creșterea pragului incidenței  cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura de limitare a programului de lucru cu publicul la intervalul orar 5,00-18,00, pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, de 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori cu menținerea excepțiilor în vigoare:

Creșterea vârstei până la care copii sunt exceptați de la obligația prezentării rezultatului negativ* al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, necesar pentru participarea la activități unde accesul este permis sub această condiție, de la 6 ani la 12 ani.

Delimitarea, la nivelul  centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, a zonelor de servire a preparatelor alimentare sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, astfel încât să poată fi realizat accesul controlat doar pentru persoane testate, vaccinate și trecute prin boală.

Introducerea unei noi excepții de la interdicția deplasării în afara locuinței la nivelul  localităților unde incidența  cumulată la 14 zile depășește pragul de 6/1000 de locuitori, pentru persoanele vaccinate care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital ale Uniunii Europene privind COVID-19.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *