Pompierii din Gura Humorului, Suceava şi Cornu Luncii au intervenit pentru stingerea unu incendiu la o casă din Berchișești

Militarii Gărzii de Intervenție Gura Humorului și ai Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cornu Luncii, au intervenit în această dimineață cu patru autospeciale de stingere si o ambulanță SMURD B2 pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Berchișești, ne-a informat ISU Suceava.  

La sosirea echipajelor, ardeau acoperișul locuinței și acoperișul unei anexe, corp comun, cu pericol de propagare la întreaga locuință.

A ars acoperișul corpului comun, construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați, și s-au degradat obiecte de mobilier, electrocasnice și elemente de tâmplărie.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect sau deteriorat.

Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *