Șomuz Fălticeni și-a încheiat parcursul în Cupa României

Visul frumos s-a încheiat pentru echipa locală de fotbal, aflată la cea mai importantă performanță în scurta existența de 11 ani.  

Șomuz Fălticeni a fost eliminată din faza șaisprezecimilor de finală ale Cupei României de FC Voluntari, una din echipele în mare formă în debutul actualei ediții a Ligii 1.

Chiar dacă favorițio au pierdut, cei peste 600 de spectatori prezenți în tribuna Stadionului “Constantin Jamaischi” au avut ce să vadă.

Șomuz Fălticeni a început meciul cu mult curaj și a avut două situații de a marca prin Vasile Padovei și Robert Ciobanu. Ilfovenii au echilibrat jocul și au avut la rândul lor o situație bună în zona porții apărate de Oleg Malac.

În minutul 38, Șomuz a deschis scorul prin reușita lui Alex Sahru, după o fază creată de Eduard Julei. Din păcate ilfovenii au reușit să egaleze înainte de pauză prin Alexandru Ilie.

Antrenorul Liviu Ciobotariu a recunoscut în declarațiile făcute după meci, că jocul Șomuzului din prima repriză i-a dat ceva emoții și că a fost supărat pe jucătorii săi, motiv pentru care a avut o discuție mai serioasă cu aceștia la pauză.  

La reluare, tot Șomuz a fost cea care a trecut din nou pe lângă golul desprinderii. O greșeală în apărarea Voluntariului l-a pus într-o situație bună de a marca pe căpitanul Eduard Julei, portarul Popa reușind totuși să se întindă suficient pentru a respinge în lateral mingea șutată puternic spre colțul lung al porții sale.

Schimbările făcute la pauză și experiența acumulată în Liga 1 și-au spus cuvântul, iar FC Voluntari a  trecut în avantaj în minutul 65, ulterior punând stăpânire pe joc. Până la final elevii lui Ciobotariu au mai marcat alte două goluri.

Șomuz a mai avut o situație bună de a marca la scorul de 1-3, prin Străjeriu, care s-a pierdut pur și simplu la o fază în care a rămas în postura de singur cu portarul advers.

Cele două echipe au încheiat meciul în aplauzele spectatorilor, iar jucătorii Șomuzului au primit felicitări pentru parcursul din această ediție a competiției, dar și încurajări pentru meciurile dificile pe care echipa urmează să le suțină în următoarele săptămâni, în Liga a 3-a.

Antrenorul Iulian Ionesi a declarat că este încrezător că odată ce se va intra în programul normal de pregătire a meciurilor oficiale, trecând de aceasă perioadă cu jocuri din 3 în 3 zile, echipa va fi mult mai concentrată pe obiectivul propus pentru acest sezon, o clasare în primele patru locuri ale seriei.   

GALERIE FOTO – FĂLTICENI ONLINE

GALERIE FOTO – CODRIN ANTON (FOTOSPORT)

ACS ȘOMUZ FĂLTICENI – FC VOLUNTARI 1-4 (1-1)

Marcatori: Alex Sahru (38) / Alexandru Ilie (42), Ricardo Jose Veiga (65), Daniel Paraschiv (77), Marius Briceag (87)

Șomuz: Malac O. – Alecsandru A., Vitu V., Chirilescu V., Antonesei F. – Dănilă V. (Pitic A. 18′), Cîrstean G, Julei E. (cpt.)(Afkir T. – 79), Sahru (Robciuc F. – 64) – Ciobanu R. (Străjeriu I. – 79), Padovei V.
Rezerve neutilizate: Pascal A. –  Nistor M.,, Ciobanu E., Ionesi I., Irimescu A.
Antrenor: Iulian Ionesi

FC Voluntari: Popa M. – Costin VâC, Achim C. (cpt.)(Rață V. – 46), Armaș I., Vlad A. (Briceag M.- 65) –Meleke S., Fulop L., Merloi G., Ilie A. – Paraschiv G., Angelov V. (Helder T. – 79). A mai intrat Ricardo J.
Rezerve neutilizate: Neacșu A., Chilili A., Stan A., Droppa, Bălan F.
Antrenor: Liviu Ciobotariu

Arbitru: Vlad Baban (Iaşi); Asistenți: George Bogdan Duță (Bacău) și Iulian Cătălin Brînză (Botoşani); Rezervă: Andrei Baciu (Botoşani).

Observatori: Bogdan Zanfirescu (Botoşani) și Vasile Vămanu (Bacău).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *