Sute de polițiști suceveni vor lua parte la activitățile specifice debutului de an școlar

Peste 350 de polițiști suceveni din structurile operative și neoperative vor fi angrenați mâine, 13 septembrie în activitățile specifice debutului anului școlar 2021/2022, a anunțat IPJ Suceava.

Polițiștii vor prezenta mesajul instituțional de început de an școlar și vor transmite recomandări copiilor și părinților. Totodată, vor fi asigurate măsurile de ordine publică în zona unităților de învățământ și se vor derula activități de fluidizare a circulației și siguranță rutieră.

Toate unitățile de învățământ au fost repartizate spre responsabilitate în ceea ce privește monitorizarea siguranței școlare, 708 unități școlare fiind repartizate în responsabilitatea IPJ Suceava, 15 IJJ Suceava și 12 structurilor de poliție locală.

Totodată, în perioada 1-12 septembrie 2021, polițiștii au intensificat activitățile preventive, organizând acțiuni de prevenire a abandonului școlar și de încurajare și responsabilizare a părinților, în special din familii defavorizate să își trimită copiii la școală, educația fiind esențială pentru dezvoltarea tinerilor.

Astfel, în perioada 8-9 septembrie, polițiștii în parteneriat cu Asociația Euroactiv și AlecsGroup au derulat activități sub sloganul ,,Să aducem copiii la ȘCOALA!”.

Acțiunile s-au desfășurat în comunitatea de romi din comuna Pătrăuți, în cele 2 zile de campanile peste 120 de copii beneficiind de activitățile interactive desfășurate. Au fost organizate excursii la Cetatea Sucevei, la mănăstiri, dar și ateliere de lucru pe teme privind prevenirea violenței în școli, fenomenul de bullying, siguranța on-line, răspunderea juridică a minorilor.

Împreună cu structurile de poliție rutieră și personal ISU a fost realizată și o simulare de accident rutier cu implicarea unui minor biciclist, copiii fiind instruiți cu privire la circulația pe drumurile publice și măsurile ce trebuie adoptate pentru a nu deveni victime ale accidentelor rutiere.

La sfârşitul activităţilor, din partea organizatorilor, copii au primit pliante, orare şcolare, flyere, sucuri şi dulciuri.

În contextul debutului noului an școlar, polițiștii reamintesc:

La școală, un comportament civilizat și corect le poate aduce elevilor apreciere din partea profesorilor, dar și prieteni adevărați printre colegi, pentru că…

Atunci când se joacă cu alţi elevi evită să-i împingă sau să-i lovească, fie și din greșeală;

Dacă se întâmplă să asiste la o ceartă sau o altercaţie este bine să alerteze imediat profesorii sau personalul de pază;

Trebuie să aibe un comportament civilizat, fără să se lase influenţați de cei din jur sau să fie agresivi în comportament sau limbaj;

E importat să ceară ajutorul părinţilor şi profesorilor dacă ceilalţi copii îi izolează, umilesc sau jignesc.

O zi fără incidente de circulație în care să fie implicați copiii înseamnă că aceștia trebuie…

Să traverseze fără să alerge și numai după ce în prealabil s-au asigurat că șoferii i-au văzut și au oprit;

Să circule cu bicicleta doar pe pistele special amenajate sau prin parcuri;

Să evite să asculte muzică la căști și să fie atenți la drum.

Orice zi de școală va decurge fără probleme dacă cei mici respectă sfaturile oamenilor legii și…

merg înspre școală doar prin zone permise circulației pietonilor;

stau de vorbă doar cu persoane cunoscute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *