La Spitalul din Fălticeni se înființează o line de gardă în specialitatea medicină internă, pentru cazurile Covid-19

Consiliul Local Fălticeni a aprobat miercuri, 13 octombrie 2021, în cadrul unei ședințe extraordinare a deliberativului local, un proiect de hotărâre inițiat de primarul Cătălin Coman, la solicitarea Spitalului Municipal Fălticeni, prin care se înființează o a doua linie de gardă, pe perioadă determinată, în specialitatea medicină internă, pentru cazurile Covid-19.

“Înființăm încă o linie de gardă, de medicină internă, pentru cazurile Covid-19, pe durata stării de alertă. Am obținut în regim de urgență avizele necesare, de la Direcția de Sănătate Publică Suceava și Ministerul Sănătății.

Linia de gardă funcționează în clădirea maternității de pe strada Ion Creangă, dar nu aveam posibilitatea legală de a plăti, de a asigura sporurile necesare. Sperăm ca această perioadă să fie cât mai scurtă dar, așa cum vedeți, lucrurile nu sunt în regulă și ne luăm toate măsurile pentru ca pacienții să fie bine îngrijiți ”, a precizat primarul Cătălin Coman în susținerea proiectului.

În cadrul liniei de gardă îşi vor desfăşura activitatea medici în specialităţile medicină internă, gastroenterologie, geriatrie – gerontology, medici care asigură şi linia de gardă în specialitatea medicină internă existentă deja la Spitalul Municipal Fălticeni.

În acest moment, în sectoarele Covid-19 asigurate de Spitalul din Fălticeni sunt tratați 89 de pacienți infectați cu noul coronavirus.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *