COVID-19 (Fălticeni, 20.01.2022): 266 cazuri active, 6,07 incidenţa / 40 cazuri confirmate în 24 ore şi 7 persoane vindecate / 34 adulţi şi 3 copii internaţi / 23 locuri libere pentru adulţi şi 3 locuri pentru copii.

Coliziune între un autoturism și o motocicletă pe care se aflau un tânăr și o minoră din Mălini. Cei doi au ajuns la spital cu traumatisme multiple

În după-amiaza zilei de duminică, 9 ianuarie, in jurul orei 14:40, pe raza comunei Malini a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicleta pe care se aflau două persoane.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul Ionuț Epurteanu, din primele cercetări, este vorba despre o depășire a unui auto de către motocicletă, moment în care conducătorul auto ar fi virat spre stânga, fără să se asigure, motocicleta lovind din spate, partea față stânga a mașinii.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului motocicletei de 21 de ani și a pasagerei acestuia de 15 ani, ambii localnici, victimele fiind conștiente și cooperante.  De asemenea, motocicleta a luat foc, aceasta fiind stinsă de persoanele aflate la fața locului, până la sosirea pompierilor, ne-a informat ISU Suceava.

Cele două victime prezentau multiple traumatisme, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

La fața locului au intervenit militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni cu modulul SMURD (autospeciala pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Conducatorul motocicletei nu posedă permis de conducere și are 0.04 mg/l in aerul expirat la testarea cu aparatuletilotest. Conducătorul are permis de conducere valabil, iar la testarea cu aparatul etilotest rezultatul a fost negativ.

Tot din primele cercetări rezultă că cei doi tineri de pe motocicletă nu purtau cască de protecție.

Sunt continuate cercetările în cadrul dosarului penal intocmit pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.