Orașul Fălticeni se poate lăuda că aici s-au născut, au venit să studieze, ori au poposit pentru o vreme nume marcante ale culturii românești.
Mergând de multe ori spre localitatea Rădășeni, situată în apropiere, la doar 3 km distanță, traversăm strada Ion Creangă, cunoscută și sub denumirea de Ulița Rădășenilor.
De bună seamă că această stradă și-a împrumutat numele de la povestitorul din Humulești, Ion Creangă. Capitolul III din ,,Amintiri din copilărie’’ ne vorbește lămurit despre traiul povestitorului la Fălticeni.
Aflând că unii dintre tovarășii săi, printre care și vărul primar Ion Mogorogea, au mers să studieze la seminarul din Fălticeni, dar și dorind să scape de severitatea recunoscită a pr. Duhu, Nică a lui Ștefan a Petrii s-a rugat de tatăl său să îl înscrie la școala de catiheți din Fălticeni.
Așa se face că Ion Creangă a ajuns la Fălticeni, unde a stat în gazdă la Pavel ciubotarul, împreună cu tovarășii săi. Între seminariști și gazdă se iscau mereu neînțelegeri și chiar scandaluri, căci acesta le repara încălțările pe care tinerii le rupeau pe la horile de prin satele vecine.
La Pavel ciubotarul Creangă a stat împreună cu Trăsnea cel greu de cap care nu pricepea sub nicio formă ceea ce ținea de gramatică, cu lingușitorul Zaharia, cu obraznicul Mirăuță care își râdea de evrei, cu David cel frumos care moare prea timpuriu (seminariștii cred că din cauza învățăturii), cu Oșlobanu, om al muntelui, puternic și vânjos, cât și cu moș Bodrângă, care făcea toate treburile casei, dar care le și le cânta din fluier, ori le spunea povești, astfel că seminariștii jucau de mama focului, împreună cu popa Buligă, care își ridica poalele anteriului.
Seminariștii care stăteau în gazdă la Pavel ciubotarul nu erau prea evlavioși, nici nu se omorau cu învățătura, din contră, iubeau petrecerile cu mâncărică bună și cu vinișor, frecventau cârciumile (mai ales cârciuma fetei vornicului din Rădășeni) și nu lipseau de la horile satului. Li se alătura popa Buligă, cel care le binecuvânta petrecerile.
Învățăceii nu se dădeau înapoi de la micile idile (Creangă o îndrăgi pe fata popii din Fălticenii Vechi), nici de la unele furtișaguri de pe la prăvălii: pere uscate, fasole și altele ale gurii, căci unii dintre ei erau mari mâncăi (însuși Creangă era poreclit Popa Smântână).
Se aprovizionau singuri cu hrană și cumpărau lemne pe rând, ceea ce dădea naștere tensiunilor și certurilor între seminariști, ori între seminariști și gazda lor. O ceartă grozavă care se auzi din vecini, însoțită de pumni și de dărâmarea sobei, se termină cu alungarea lor din casă, Creangă mutându-se în gazdă la Vasile Fieraru.
Când școala de catiheți (,,fabrica de popi de la Folticeni’’) se închide, seminariștii se mută la mănăstirea Socola din Iași.
Deducem că Nică a stat puțin la Fălticeni: 1854-1855, dar acest lucru este important, dacă analizăm faptul că o treime din amintiri s-au născut aici. Despre șederea lui Ion Creangă la Fălticeni a studiat îndelung Aurel George Stino. Aflăm că glasul lui Ion Creangă s-a făcut remarcat când acesta a cântat ,,Îngerul a strigat.’’ la biserica Adormirea, catedrală a orașului unde funcționa un renumir cor.
Creangă, căruia la Fălticeni i se spunea Ștefănescu, era dezamăgit de metodele de predare ineficiente bazate pe memorarea mecanică și reproducerea strictă a noțiunilor, iar despre gramatică spune că era însăși ,,cumplit meșteșug de tâmpenie’’.
Iată ce precizează Horia Gârbea despre metodele de predare nepedagogice de la Fălticeni: ,,Amintirile lui Creangă de la școala de catiheți ar descuraja orice candidat’’. Certat cu clerul și cu fățărnicia acestuia, Creangă și-a încheiat cariera de preot prin caterisirea sa (lucru ce s-a întâmplat în urma faptului că mergea la teatru și pentru că a tras cu pușca în ciori).
Dedic aceste câteva rânduri amintirii lui Creangă, născut la 1 martie, cel care ne-a lăsat povești ce leagănă copilăria multor generații, dar mai ales ,,Amintirilor din copilărie’’ care ne bucură pe toți cu veselia molipsitoare și cu dulcele grai moldovenesc.
