Furnizarea apei este întreruptă luni, 13.11.2023, între orele 08:30 - 15:00, pentru remedierea unei defecțiuni pe strada Nufărului. Străzi afectate: Horticolei (parțial), Spicului, Nufărului, Doboșari.

Misune de salvare în zona de munte a judeţului Suceava.

O persoană este în stare gravă după ce a fost accidentată de un arbore în fondul forestier Roșia, pe raza localității Poiana Stampei, ne-au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 45 de ani, cu politraumatism sever de coloană vertebrală.

Zona în care s-a produs accidentul este greu accesibilă.

La faţa locului au acționat echipaje formate din pompieri militari și salvamontiști, victima fiind transportată la ambulanță în condiții de siguranță.

În sprijin a fost solicitat elicopterul SMURD care a preluat victima, conștientă și cooperantă, ulterior fiind transportată la UPU Mureș.

Au intervenit la fața locului pompierii militari ai Punctului de Lucru Poiana Stampei cu o ambulanță SMURD B2, membri Salvamont Vatra Dornei cu sprijinul unui echipaj SAJ.

About Author

Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura