Furnizarea apei este întreruptă luni, 13.11.2023, între orele 08:30 - 15:00, pentru remedierea unei defecțiuni pe strada Nufărului. Străzi afectate: Horticolei (parțial), Spicului, Nufărului, Doboșari.

Duminică, 8 mai 2022, în satul Petia a avut loc un program închinat cinstirii veteranilor de război și comemorării eroilor din satul Petia.

Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Bunești, Căminul Cultural Bunești și Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” Petia.

La prânz, mulți localnici, alături de reprezentanții administrației locale, s-au deplasat în procesiune la Monumentul Eroilor din satul Petia.

Sursa foto și video – pagina de facebook a primarului Ioan Ștefan

Preotul Constantin Tudosă a oficiat slujba de pomenire a eroilor și veteranilor de război din Petia, urmată de solemnitatea de sfințire și arborare a drapelului și intonarea imnului național al României.

Festivitatea a continuat apoi cu un program artistic susținut de Fanfara din Bunești și Grupul folcloric „Flori de pe Șomuz”, artiști coordonați de primarul Ioan Ștefan.

Între participanții la manifestările din satul Petia s-a aflat și veteranul Ștefan Țăranu (Șuțu), ajuns la venerabila vârstă de 99 de ani.

About Author

Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura