Furnizarea apei este întreruptă luni, 13.11.2023, între orele 08:30 - 15:00, pentru remedierea unei defecțiuni pe strada Nufărului. Străzi afectate: Horticolei (parțial), Spicului, Nufărului, Doboșari.

Actualizare:

în jurul orelor 00.00, în timp ce conducea autoturismul pe D.J. 209A din direcția localitatea Mălini spre localitatea Cornu Luncii, un bărbat de 21 de ani din comuna Vadu Moldovei a intrat în coliziune cu atelajul hipo condus în fața sa de un bărbat de 69 de ani din comuna Baia.

Din accident a rezultat rănirea unui pasager din autoturismul condus de bărbatul de 21 de ani, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii participanți la trafic au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural, ne-a informat biroul de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava.

Știrea inițială:

Un nou eveniment rutier grav s-a produs în zona Fălticeni.

În noaptea de marţi spre miercuri, puţin după miezul nopţii, un autoturism și un atelaj hipo au fost implicate într-o coliziune, pe raza localității Cornu Luncii.

Informaţiile oferite de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava, arată că în urma evenimentului, o tânără în vârstă de 21 de ani, din autoturism, a fost rănită grav.

Tânăra a fost extrasă din mașină și predată ambulanței, în stare de inconștiență.

Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul unui echipaj SAJ.

About Author

Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura