La începutul lunii septembrie s-a împlinit un an de la începerea activității medicale în noul sediu al Spitalului Municipal Fălticeni.
Și tot la începutul acestei luni, bustul doctorului Gabriel Tatos, unul dintre cei mai cunoscuți medici care au condus spitalul la începutul secolului XX, a fost amplasat în holul central al Spitalului Municipal Fălticeni, la etajul al doilea.
După cum ne-a informat Toader Finaga, din partea Serviciului Administrativ al Spitalului Municipal Fălticeni, în holul principal, unde a fost amplasat bustul doctorului Gabriel Tatos, va fi amenajat un spațiu muzeal în care vor fi expuse imagini vechi și articole legate de evoluția în timp a spitalului. În acest sens, reprezentanții spitalului îi roagă pe toți cei care dețin documente, imagini vechi și alte obiecte care ar fi de interes pentru realizarea spațiului muzeal, să contacteze Serviciul Administrativ.
Alături de bustul doctorului Tatos, a fost amplasată și o placă comemorativă cu numele tuturor celor care au condus spitalul din Fălticeni.
În acest an s-au împlinit 90 de ani de la amplasarea bustului doctorului Tatos în fața Spitalului Stamati. Monumentul este opera sculptorului ieșean Richard Hette.
Dezvelirea bustului, așa cum se poate vedea și din imaginile de arhivă postate în mediul online, a avut loc în cadru festiv, în anul 1932. Și acest moment este legat de eforturile ilustrului profesor Vasile Ciurea de a menține vie memoria marilor personalități ale Fălticeniului.
GALERIE FOTO
Imagini de la așezarea bustului doctorului Gabriel Tatos în fața Spitalului Stamati, în 1932 – Sursa: cartofiliesv.ro
În anul 2015, fiind necesară amenajarea Compartimentului Primiri Urgențe, la intrarea în clădirea vechiului spital, în paralel cu continuarea lucrărilor de construcție la noul spital, conducerea instituției a luat decizia mutării monumentului din fața spitalului.
Imagini cu amplasamentul bustului în anul 2013, foto – Alex Săvescu
Cine a fost doctorul Gabriel Tatos?
În mai 1927, locuitorii târgului participau la un trist eveniment: îl conduceau pe ultimul drum, spre locul de veci din cimitirul bisericii din Şoldăneşti, pe “blândul doctor Tatos”. Era un om prins în menghina datoriei neîmplinite. O tânără pacientă se stingea din viaţă în mâinile lui, în urma unei operaţii nereuşite iar doctorul Gabriel Tatos, învinovăţindu-se de eşec, se sinucidea. La doar 49 de ani.
Îl jeleau şi regretau toţi. Fusese dăruit de Dumnezeu cu darul omeniei, pusese suflet şi trudise îndelung să aline suferinţele semenilor.
Se născuse în 1878, în comuna Secuieni, județul Bacău, într-o veche familie armenească. Tatăl său, boierul Tatos, cu moşii la Hârtop, fusese deputat în Divanul ad-hoc. Era frate cu Davidel, Iacob, Jenică şi Zinca care au jucat un rol important în viaţa oraşului, numărându-se printre personalităţile urbei.
Primele studii le face la o şcoală particulară din Iaşi. Urmează Facultatea de Medicină, devenind doctor. Pleacă la Paris unde îşi desăvârşeşte studiile. Refuză să rămână în Franţa, în ciuda ofertelor la un post foarte bine remunerat.
Întors în ţară, se stabileşte definitiv la Fălticeni, dăruindu-se, cu totul, profesiei.
Cand a izbucnit primul război mondial, a fost mobilizat, ca medic militar. A cules răniţii din prima linie a frontului, îngrijind răniţii şi salvând sute de vieţi. Pentru eroismul său a primit înalte decoraţii: “Steaua României” şi “Coroana României”.
Dupa instaurarea păcii, şi-a reluat activitatea de chirurg la Spitalul Stamate, dedicându-se îngrijirii oamenilor, alături de fratele său, Iacob, chirurg şi el, cu studii la Viena.
Pasiunea pentru profesie, respectul faţă de pacienţi, devotamentul şi corectitudinea i-au caracterizat întreaga viaţă.
Ca o dovadă a respectului şi admiraţiei de care s-a bucurat, concetăţenii şi autorităţile locale i-au ridicat un bust în faţa spitalului, opera sculptorului Richard T.Hette.
Doar atât a mai rămas din amintirea unui om care s-a pus în slujba semenilor, oferindu-le, cu generozitate, din belşugul minţii şi sufletului său.
Ba mai este şi o casă plină de amintiri, în capătul de jos al străzii Maior Ioan. Casa pe care doctorul şi-a durat-o după planurile unui arhitect din Viena. Aici aveau loc reuniuni culturale, serate, se făcea muzică de cameră, şi poposeau oaspeţi de seamă. Ea parcă aduce din uitare o lume cu oameni frumoşi, a căror existenţă se clădea pe onoare şi generozitate.
Oameni care, trecând în nefiinţă, au intrat în istoria locului. Şi unde vor continua să existe atâta timp cât vom povesti şi vom scrie despre ei, arătand, prin amintirile vechi, prafuite şi decolorate pe care le mai avem, cum arătau oamenii din trecutul acestui oraş.
Sursa: Adriana Mihăilă