Un incendiu puternic s-a produs în seara zilei de luni, 5 decembrie, pe raza comunei Mălini.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Bucovina” Suceava, zece autospeciale de stingere au fost mobilizate pentru stingerea unui incendiu la o pensiune agroturistică.
Informațiile de la fața locului arată că este vorba despre un spațiu al pensiunii “La Filuță”.
Intervenția pompierilor este în desfășurare. La fața locului este prezentă și o ambulanță SMURD. Până în acest moment nu au fost raportate victime.
Arde acoperișul spațiului de cazare, corp comun cu camera centralei, pe aproximativ 300 metri pătrați.
În momentul izbucnirii incendiului, în spațiul de cazare respectiv nu se aflau turiști.