A treia zi de concurs la Campionatul național de înot în bazin scurt pentru cadeți de la Miercurea Ciuc.
Echipa secției de înot Nada Florilor Fălticeni și-a trecut în palmares alte 3 titluri naționale, în proba de ștefetă feminină 4×50 metri mixt, 50 metri liber feminin și 100 metri spate feminin.
Performera echipei a fost și astăzi Daria Silișteanu, numele ei fiind asociat cu alte trei recorduri naționale doborâte.
Ștafeta feminină de 4×50 de metri mixt de la Nada Fălticeni este campioană națională la juniori 13 ani, în componența: Daria Silișteanu, Alecsia Tenciu, Lorena Otvos și Daria Asaftei. În această probă, Daria Silișteanu a realizat record național de seniori la 50 metri spate, cu timpul de 28.27, doborând vechiul record care îi aparținea colegei sale Aissia Prisecariu
Cu medalie de aur și record național a încheiat Daria Silișteanu și proba de 50 de metri liber. Timpul său de 26 secunde și 17 sutimi, a fost mai bun cu aproape o secundă față de vechiul record stabilit în anul 1992
Ziua s-a încheiat cu un nou rezultat fabulos al Dariei Silișteanu în finala probei de 100 metri spate, campioană națională și din nou record național doborât! Cu 1 minut și 74 de sutimi, fălticeneanca a stabilit un nou record la nivelul de vârstă 13 ani. Vechiul record îi aparținea Cameliei Potec, stabilit în anul 1995.
În ultima zi de concurs, duminică, 11 decembrie, ACS Nada Florilor va concura în proba feminină de ștafetă 4×50 de metri liber.


