Medalie de argint pentru Răzvan Ciobanu la Campionatul național de box pentru tineret

Pugilistul Răzvan Ciobanu a intrat în posesia medaliei de argint la Campionatul național de box pentru tineret, care s-a desfășurat în județul Gorj.

În această după-amiază, sportivul secției de box Șomuz Fălticeni a disputat finala categoriei de 80 de kilograme, fiind învins de Angelo Tudoșescu.

Aceasta a fost ultima competiție oficială din 2022 pentru secția de box Șomuz Fălticeni.

Anul acesta, sportivii pregătiți de maestrul emerit al sportului Vasile Nistor, instructorul sportv Cristinel Onofrei și Alin Onofrei, au cucerit 14 medalii la Campionatele Naționale, Cupa României, Turneele internaționale de box de la Brașov, Gheorgheni și Iași, și locul V la Campionatul european de box cadeți.

Buletică Iulian – Locul I și medalia de aur la Cupa României; Locul II și medalia de argint la Turneul internațional de box Gheorgheni; Locul III la Campionatul național; Locul V la Campionatul european cadeți din Turcia.

Borșa Andreea – Locul ll și medalie de argint la Turneul internațional de box feminin Brașov; Locul II la Cupa României; Locul III la Campionatul național de box feminin tineret.

Marina Apetroae – Locul III la turneul internațional de box feminin Gheorgheni; Locul II Cupa României-cadeți.

Ciobanu Răzvan – Locul III la Cupa României; Locul ll la Turneul internațional de box centura Moldovei, tineret; Locul II la Campionatul național de tineret.

Boambă Sebastian – Locul III la Campionatul național de box juniori.

Bereznicu Cristian – Locul III la Campionatul național de box cadeți.

Ciobanu Liviu – Locul III la Cupa României la box juniori.

Postări recente

Finala pentru promovare: Foresta Suceava și Ceahlăul Piatra Neamț în bătălia pentru Liga a 2-a

Tinerii tenismeni au sărbătorit Ziua Copilului într-un nou turneu la Fălticeni

Juniorii echipei Șomuz Fălticeni au fost eliminați din faza națională a campioatului Under 17