FĂLTICENI, 28 aprilie 2025 — Astăzi, COLEGIUL NAȚIONAL „NICU GANE” FĂLTICENI, în calitate de beneficiar al proiectului, lansează oficial proiectul „APIIS – Acces, Persistență și Incluziune în Învățământul Superior” care face parte din programul national „Primul Student din Familie”, o inițiativă menită să sprijine tinerii proveniți din familii fără tradiție universitară să își urmeze visul de a obține o diplomă de licență. Proiectul vizează susținerea elevilor din medii socio-economice vulnerabile prin burse, mentorat, consiliere educațională și integrarea într-o comunitate de sprijin. Scopul este nu doar creșterea accesului la învățământul superior, ci și facilitarea tranziției către un parcurs academic și profesional de succes.

COLEGIUL NAȚIONAL „NICU GANE” FĂLTICENI, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Colegiul „Vasile Lovinescu” FĂLTICENI și Universitatea „ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA anunță implementarea proiectului „APIIS – Acces, Persistență și Incluziune în Învățământul Superior”,  cod MySMIS 2021 – 325572.                                     

Obiectivul general al proiectului:

Prezentul proiect este de a interveni pe parcursul a 33 de luni de implementare pentru cresterea accesului si a participarii la invatamantul tertial a 176 de elevi/ absolventilor de liceu (118 elevi de la CNNG si 58 elevi de la CVL) si de a reduce abandonul universitar a 176 de studenti.

Rezultatele așteptate în cadrul proiectului sunt:

  • 176 dosare de inscriere in proiect a elevilor/ absolventi de liceu din promotiile ultimilor doi ani scolari anteriori anului scolar in care au intrat in operatiune, care nu au promovat examenul de bacalaureat;
  • 176 teste /chestionare de identificare a domeniilor în care sunt necesare intervenții remediale a elevilor/ absolventilor de liceu din promotiile ultimilor doi ani scolari anteriori anului scolar in care au intrat in operatiune, care nu au promovat examenul de bacalaureat;
  • 176 planuri individualizate de învățare pentru elevii/ absolventii de liceu din promotiile ultimilor doi ani scolari anteriori anului scolar in care au intrat in operatiune, care nu au promovat examenul de bacalaureat;
  • Liste de prezență la programul remedial/suport a elevilor/ absolventilor de liceu din promotiile ultimilor doi ani scolari anteriori anului scolar in care au intrat in operatiune, care nu au promovat examenul de bacalaureat;
  • 176 elevi/ absolventi de liceu din promotiile ultimilor doi ani scolari anteriori anului scolar in care au intrat in operatiune, care nu au promovat examenul de bacalaureat care au beneficiat de programul remedial/suport;
  • 176 elevi care vor primi subvenții pe o perioadă de minim 6 luni
  • 6 vizite de studiu la unități de învățământ superior;
  • 1 campanie de de prevenire a consumului de alcool și droguri;
  • 176 dosare de inscriere in proiect a studenților;
  • 176 chestionare/interviuri de identificare a intereselor și aspirațiilor studentilor;
  • 176 planuri individualizate de consiliere pentru studenti; • Liste de prezență la consiliere astudentilor;
  • 176 studenti care au beneficiat de programului de consiliere cu privire la opțiunile de programe de studiu;
  • 176 studenti care vor primi subvenții pe o perioadă de minim 6 luni;
  • 1 Analiza de nevoi privind realizarea unei analize de nevoi având ca scop accesibilizarea proceselor educaționale și dezvoltarea de resurse specifice studenților cu dizabilități;
  • 16 Chestionare/interviuri de identificare a intereselor și aspirațiilor studentilor cu dizabilități;
  • 16 Planuri individualizate de consiliere pentru studentii cu dizabilitati;
  • Liste de prezență la consiliere a studentilor cu dizabilitati;
  • 16 Studenti cu dizabilitati care au beneficiat de servicii de consiliere și îndrumare dedicate studenților cu dizabilități.

Valoarea totală a proiectului: 7.948.996,13 lei pentru o durată de 33 de luni.

Valoarea cofinanțării UE: 7.790.016,20 lei

Data începerii proiectului: ianuarie 2025
Data finalizării proiectului: septembrie 2027

Persoane de contact:
COLEGIUL NAȚIONAL „NICU GANE” FĂLTICENI: Manager de proiect-Corbu Luminita-Claudia

COLEGIUL „VASILE LOVINESCU” FĂLTICENI: partener 1, coordonator proiect- Acatrinei-Vasiliu Cristinel Petrică

UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA: partener 2, coordonator proiect- Milici Dan-Laurențiu

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European + prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027


Descoperă mai multe la

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura