Duminică, 21 septembrie 2025, la Păiseni, comuna Cornu Luncii, a avut loc ceremonia de comemorare a 18 ani de la sacrificiul suprem al sublocotenentului post-mortem Ioan Grosaru, căzut în teatrul de operații din Irak. Evenimentul organizat de Primăria și Consiliul Local Cornu Luncii, alături de reprezentanți ai Armatei Române și ai asociațiilor de veterani, a reunit oficiali locali, județeni și naționali, dar și un public numeros.

Programul a inclus un serviciu religios și militar, momente artistice susținute de elevii Școlii Gimnaziale „Ioan Grosaru” și artiști locali, depuneri de coroane și jerbe de flori, iar finalul a fost marcat de defilarea Detașamentului de Onoare.

În alocuțiunea sa, primarul Gheorghe Fron a subliniat dubla semnificație a zilei de 21 septembrie – Ziua Internațională a Păcii și ziua în care comunitatea își cinstește eroul poet: „Ioan Grosaru a salvat viețile a cinci camarazi, intrând în istorie nu doar prin faptele sale de vitejie, ci și prin creațiile literare”.

Manifestarea a adus un omagiu atât sacrificiului eroic, cât și activității literare a celui care a lăsat posterității volume și poezii remarcabile, între care „Cărări Stelare”, „Corabia din furtună” și impresionanta „Vulturul”, cea mai lungă poezie din literatura română.

Ioan Grosaru a murit la 21 septembrie 2007, în Irak, după ce a reușit să-și evacueze camarazii dintr-un transportor blindat lovit de un dispozitiv exploziv.

Sursa foto: Facebook – Centrul Militar Județean Suceava


Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura