Un minor de 15 ani a fost reținut după ce a condus fără permis o motocicletă neînmatriculată și a accidentat mortal un copil de 5 ani. Polițiștii au dispus ulterior reținerea tatălui său, despre care anchetatorii spun că i-ar fi încredințat motocicleta cunoscând faptul că minorul nu deține permis.
La aproape două săptămâni de la accidentul rutier mortal produs în comuna Vadu Moldovei, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni au dispus măsuri față de minorul care a condus motocicleta și tatăl acestuia, în urma administrării probatoriului și a investigațiilor desfășurate în cauză.
Accidentul s-a produs în seara zilei de 17 august 2026, pe strada 1 Decembrie 1918 din Vadu Moldovei. Potrivit IPJ Suceava, un minor de 15 ani, din localitate, aflat la ghidonul unei motociclete, a acroșat un copil de 5 ani care a pătruns pe partea carosabilă. În urma impactului, copilul a decedat.
Verificările polițiștilor au stabilit că adolescentul nu deținea permis de conducere, iar motocicleta era neînmatriculată. În plus, acesta circula pe contrasens, pe o stradă cu sens unic. Testarea cu aparatul etilotest a avut rezultat negativ.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat.
La data de 31 august, minorul a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava. Prezentat instanței, acesta a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Ancheta a fost extinsă și asupra tatălui adolescentului. Conform polițiștilor, acesta ar fi facilitat activitatea infracțională prin achiziționarea și încredințarea motocicletei fiului său, deși știa că minorul nu are permis de conducere și că folosirea vehiculului implica riscuri.
Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, din Vadu Moldovei, a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava. El urma să fie prezentat unității de parchet pentru stabilirea măsurilor preventive.
IPJ Suceava transmite că siguranța rutieră rămâne o prioritate și atrage atenția asupra responsabilității părinților în supravegherea minorilor și prevenirea unor situații care pot avea consecințe grave.
Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
