Activități în cadrul Campaniei Globale pentru Educație la Școala „Mihail Sadoveanu” din Fălticeni

Și în acest an, la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu„ din Fălticeni a răspuns invitației primite de la Organizația Salvați Copiii și a participat la Campania Globală pentru Educație.

 „Campania este o mișcare a societății civile al cărei scop este de a combate criza globală din domeniul educației. Misiunea noastră este de a ne asigura că statele iau măsuri pentru a asigura dreptul universal la o educație publică gratuită și de calitate (…) În România, Campania Globală pentru Educație este coordonată de Organizația Salvați Copiii.„

 Activitățile s-au desfășurat în perioada 7 – 13 iunie 2021, sub sloganul „Salvează educația!”

 Obiectivele urmărite în plan național sunt:

Sensibilizarea opiniei publice și a factorilor de decizie cu privire la impactul produs  de criza Covid-19 asupra dreptului la educație.

Solicitarea elaborării și implementării unui plan de măsuri coerente, predictibile, comprehensive și adecvat bugetate prin care să se atenueze urmările negative ale pandemiei asupra accesului la educație și a calității educației 

Facilitarea participării copiilor la procesul de evaluare de către Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului a stadiului implementării în România a Convenției cu privire la drepturile copilului.

La activități au participat elevii claselor primare (CP Step by Step, CP A, CP B, clasa I A, clasa a II-a Step by Step, clasa a II-a A, clasa a II-a B, clasa a III-a B, clasa a IV-a A, clasa a IV-a B) și gimnaziale (clasele V A, V B, V C, clasa a VI-a B), alături de colectivul de redacție al revistei școlii „S.M.S. Magazin”.

Activitățile s-au desfășurat în colaborare cu biblioteca școlii (bibliotecar Stan Doriana) și au beneficiat de sprijinul familiilor elevilor. Enumerăm mai jos cadrele didactice implicate : prof. Stoleriu Cristina, prof. Pavăl Luminița, prof. Burlacu Magda-Nicoleta, prof. Filip Elena-Gabriela, prof. Butnaru Ana, prof. Țugui Florentina Magdalena, prof. Baciu Elena, prof. Corduneanu Paraschiva, prof. Mărian Mihaela, prof. Ungureanu-Boboc Mariana, prof. Ichim Mihaela, prof. Dascălu Nicoleta, prof. Moroșanu Ovidiu, prof. Bejenaru Manuela Simona, Anechiforesei Lăcrămioara, prof. Mihai Ioan, prof. Ștefănescu Gabriela, prof. Moisii Doina, prof. Turcu Marcela, prof. Lencu Cristina, prof. Pavăl Alina, prof. Pașcovici Elena.

Colectivul de redacție al revistei școlii „S.M.S. Magazin” (Avrămia Darius, Crețu Karina, Irimia Elena, Grigorescu Maria, Mitache Sabina, Nechifor Elisa, Pavel Ștefan, Samson Ariadna, Stafie Alexandra, Șchiopu Ariana-clasa VI A ; Irimia Iustin, Jucan Radu-clasa VII A ; Grigorescu Ecaterina, Pisticiuc Ștefania-clasa VIII A ; Negel Denisa-clasa VIII B), coordonat de prof. Stoleriu Cristina, a aplicat un chestionar  la care au răspuns 100 de colegi din clasele V-VIII, cerința fiind ”Enumerați minim trei avantaje și trei dezavantaje ale activității școlare on-line”.

Dintre avantaje, amintim : „Nu trebuie să te trezești devreme” ; „Nu trebuie să cărăm ghiozdanele în drumul spre școală” ; „Nu purtăm masca” ; „Am mai mult timp liber” ; „Am totul la îndemână” ; „Mă păzesc de COVID” ; „Poți face ora și dacă nu ești acasă / ești bolnav” ; „Este mai multă liniște” ; „Mai puține teste, teme și ascultări” ; „Nu pot uita nimic acasă” ; „Nu mai fac naveta” ; „Stai mai mult cu familia” ; „Nu am emoții când răspund„ ; „Materialele sunt postate și ai acces la ele când vrei„.

Printre dezavantaje, se numără : „Am avut probleme cu semnalul / curentul electric / telefonul, laptopul, calculatorul”; „Înțelegeam mai greu lecțiile” ; „Nu puteam comunica între noi” ; „Dureri de ochi și de cap” ; „Îmi vedeam colegii sub forma unei litere” ; „Nu mă pot concentra la fel de bine” ; „Obosesc repede” ; „Mă supravegheau părinții” ; „Nu aveam loc în casă pentru ora de educație fizică„ ; „Lucrez în aceeași cameră cu sora mea/fratele meu„

Elevii claselor pregătitoare Step by Step au aflat ce înseamnă educație, de ce este ea importantă și modul în care copiii din întreaga lume au suferit efectele pandemiei. Au vizionat filmul ”Camera copilului în 10 țări din lume”, au discutat despre modul în care s-au simțit ei în lunile în care nu au putut veni la școală. Apoi, în echipe, au realizat desene cu tema ”O lume fericită a copilului” și un poster cu mesaje de susținere și încurajare pentru alți copii care nu au avut acces la educație în această perioadă dificilă.

Elevii din Clasei Pregătitoare A au confecționat păsări pe care le-au asemănat cu toți elevii care, prin educație, învață să se înalțe liber, tot mai sus. Elevii Clasei Pregătitoare B au învățat ce drepturi și îndatoriri au copiii.

Activitatea outdoor le-a permis să se bucure de învățarea „altfel”. Elevii din clasa I A au urmărit filmulețele despre poveștile unor copii din România și din Nigeria, care nu pot frecventa școala, apoi au discutat despre cum i-ar putea ajuta pe astfel de copii: „Aș cumpăra un autobuz și aș face școală din el”; „Aș dona o tabletă mai veche pe care o am” ; „Aș ruga-o pe mama să cumpere caiete și cărți pentru ei”.

Elevii din clasa II A au vizionat filmul „Singuri acasă„ și au discutat despre școala în pandemie, apoi au realizat desene. După ce au discutat despre plusurile și minusurile activității on-line și cele ale activității fizice, elevii din clasa II B au încercat să găsească soluții pentru ca toți elevii să aibă parte de educație de calitate. Concluzia ? Toți copiii vor la școală.

Elevii clasei II Step by Step s-au documentat împreună, apoi au făcut schimb de informații din diferite domenii.

Elevii claselor III B și IV B au fost reporteri (outdoor) și au aflat de la colegii lor ce ar face dacă ar fi lideri pentru o zi, au citit povești terapeutice și au realizat afișe cu sloganul „Salvează educația !”

Toți elevii clasei IV A  s-au declarat împotriva violenței fizice și verbale, împotriva bullyingului, și de partea prieteniei, iubirii și respectului.

 Elevii din clasa V A au fost antrenați într-o activitate de consiliere de grup cu tema : ”De ce învăț?”, care a avut ca scop identificarea și stimularea componentelor  motivaționale pentru învățare ale elevilor  precum și dezvoltarea încrederii  în forțele proprii.

După vizionarea unui clip educațional, elevii au discutat despre cât este de important să poți merge la școală. Apoi, după ce au ascultat „Povestea fiului de împărat ce nu voia să învețe”- elevii au lucrat pe grupe și au avut sarcini diferite : redactarea unei scrisori, adresată fiului de împărat, prin care să îl convingă să înceapă să învețe tainele scrisului și ale cititului; crearea unei scenete cu care să se înfățișeze în fața fiului de împărat pentru a-l convinge să învețe; redarea unui desen cu imaginea unei școli sau a unei săli de clasă, pentru a-l atrage pe fiul de împărat spre școală; echipa „Zânelor bune” a avut drept sarcină  crearea și rostirea  unei  formule magice pentru a rupe vraja vrăjitoarelor. Fiecare grupă și-a prezentat lucrarea .

Elevii din clasa V B au vizionat un material PPT, au dezbătut problema educației de calitate în vremea pandemiei, au completat chestionare și au realizat exercițiul „Drepturile copilului pentru o nouă planetă”.

Elevii clasei V C au realizat desene și afișe pe tema drepturilor copiilor (mai ales dreptul la educație).  Elevii din clasa VI B au analizat situațiile în care ei consideră că le-au fost încălcate drepturile în pandemie și au realizat posterul „Drepturile copilului pentru o nouă planetă”.

A consemnat prof. Elena Pașcovici

Imagini de la activitățile elevilor pot fi vizualizate în Galeria foto – Fălticeni Online

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *