Home ACTUALITATERegional Bărbat din Stulpicani, cu permisul de conducere suspendat, depistat în trafic cu un transport ilegal de material lemnos

Bărbat din Stulpicani, cu permisul de conducere suspendat, depistat în trafic cu un transport ilegal de material lemnos

by Fălticeni Online
0 comment

Luni, 2 august, pe timpul executării serviciului de patrulare, jandarmii humoreni au observat pe strada Parcului din orașul Gura Humorului, o autoutilitară încărcată cu material lemnos. Accesând baza de date “SUMAL”, au constatat că nu posedă documente legale de însoțire a lemnului.

La solicitarea jandarmilor de a-i însoți până la Depozitul Ocolului Silvic Gura Humorului, conducătorul auto în vârstă de 24 de ani, a adoptat un stil de condus sinuos, împiedicând echipajul de jandarmi să-l direcționeze până la depozit.

Cu sprijinul unui echipaj rutier din cadrul Poliției Gura Humorului, jandarmii au luat cunoștință despre faptul că șoferul autoutilitarei are dreptul de a conduce suspendat, iar la solicitarea de a oferi date în vederea identificării, acesta a refuzat să se legitimeze, adoptând o atitudine sfidătoare.

În urma inventarierii făcute de către organele silvice, a rezultat faptul că tânărul a transportat cantitatea de 4,5 mc buștean gater rășinoase și 3,5 mc lemn foc rășinoase, cantitate care a fost confiscată în baza procesului-verbal de custodie.

De asemenea, conducătorul autoutilitarei a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3 000 lei pentru transport material lemnos fără documente însoțire și refuzul de a transporta materialele lemnoase reținute în vederea confiscării la locul indicat de către agentul constatator. Totodată, tânărului i s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.

You may also like

Fălticeni Online

Știri locale, regionale și naționale. Evenimente culturale și sportive. Foto și video reportaje.

Rulează videoul

Ultimele postări

@2022 – All Right Reserved. Fălticeni Online