La sfârşitul săptămânii trecute, Rotary Club Fălticeni şi Primăria Municipiului Fălticeni au organizat evenimetul cultural “Fălticeni, mon amour”, parte a unui proiect mai amplu de promovare a Fălticeniului.
Evenimentul a debutat cu un tur ghidat al celor mai importante edificii şi case memoriale, prezentarea fiind făcută de profesorul Codrin Benţa.
Invitaţii au parcurs Strada Mare (aleea pietonală de astăzi) vizionând câteva dintre vechile clădiri, inclusiv sediul Primăriei Fălticeni, apoi au vizitat Colegiul Naţional “Nicu Gane”, Galeria Oamenilor de Seamă şi Muzeul de Artă Ion Irimescu.
Între participanţii la manifestările organizate în Fălticeni, în zilele de 117 şi 18 septembrie, s-au aflat fălticeneni a căror activitate este recunoscută la nivel naţional: doctorul Mircea Onofriescu, doctorul Vasile Astărăstoaie, profesorul universitar Daniel Şandru – directorul Operei Naţionale Române din Iaşi, generalul de brigadă (în rezervă) Marius Dumitru Crăciun, caricaturistul Doru Axinte, generalul de brigadă Iulian Constantin Vizitiu – rectorul Academiei Tehnice Militare “Ferdinand I”.
În cadrul manifestărilor, caricaturistul Doru Axinte şi generalul de brigadă Iulian Constantin Vizitiu, alături de canotorul Ciprian Tudosă, au primit titlul de “Cetăţean de onoare” al municipiului Fălticeni, în cadrul unei şedinţe festive a Consiliului Local Fălticeni.
Fălticeni Online vă prezintă imagini din cadrul turului de prezentare.
Manifestările au continuat apoi în Salonul de festivităţi al Pensiunii Iristar, unde a avut loc prezentarea proiectului de promovare a municipiului Fălticeni „Împreună susţinem promovarea – Fălticeni Mon Amour”.
Au fost prezenți:
Tudor Monoranu, preşedinte Rotary Fălticeni, membri ai clubului, primarul Cătălin Coman, administratorul public Alexandru Rădulescu, doctorul Vasile Astărăstoae, doctorul Mircea Onofiescu, profesorul universitar Nicu Gavriluță, profesorul universitar Daniel Șandru, Moshe Groper (profesor şi colaborator al Centrului de Istoria Evreilor şi Ebraistică de pe lângă Facultatea de Istorie a Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi). Din Israel, s-a adresat celor prezenți, prin inetermdiul unui mesaj înregistrat, Raul Ancel, autorul volumului “Fălti, primul loc de pe pământ”.
Nicu Alifantis și formația Zan au susținut un recital în cadrul Galei.