Ziua Armatei României, 25 octombrie, va fi sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate, în format restrâns și cu respectarea măsurilor de prevenire a transmiterii virusului SARS-CoV-2, în principalele garnizoane din țară şi în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români.
Toate ceremoniile se vor desfășura în format restrâns, adaptate regulilor privind prevenirea și combaterea pandemiei COVID-19 stabilite la nivel central și local. Având în vedere contextul epidemiologic, participarea persoanelor în asistență va fi limitată cât mai mult posibil, iar ceremoniile militare se vor desfășura în prezența unui medic epidemiolog.
De asemenea, în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării vor fi desfășurate activități specifice dedicate acestui eveniment.
În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost dați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă.
După eliberarea teritoriului naţional, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obţinută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.
Sunt deja 77 de ani de la acest eveniment istoric, de la eliberarea Careiului iar numărul celor care au contribuit la înfăptuirea acestui deziderat național, eliberarea ultimei palme de pământ românesc de sub ocupația horthystă, scade văzând cu ochii. Mai sunt doar puțin peste 2000 de veterani în viață.