Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a dat publicităţii informaţii oficiale din dosarele penale întocmite în urma accidentelor rutiere care s-au produs în seara zilei de luni, 7 februarie, în municipiul Fălticeni.
Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit că pietonii implicaţi în cele două evenimente rutiere traversau strada pe trecerea de pietoni.
În jurul orei 17.45, în timp ce conducea autoturismul pe strada Pleșești Gane din municipiul Fălticeni, un localnic în vârstă de 56 de ani a surprins și accidentat un localnic de 69 de ani, angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, semnalizată și marcată corespunzător. Accidentul s-a soldat cu decesul pietonului.
În aceeaşi seară, în jurul orei 18.50, în timp ce conducea autoturismul pe strada Dogari din municipiul Fălticeni, un localnic, în vârstă de 26 de ani, a surprins și accidentat un minor, în vârstă de 16 ani, angajat în traversarea drumului pe trecerea de pietoni, semnalizată și marcată corespunzător.
Din impact a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testaţi de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.