Home ACTUALITATE Peste 300 de polițiști şi jandarmi suceveni vor fi la datorie la sfârşitul acestei săptămâni  

Peste 300 de polițiști şi jandarmi suceveni vor fi la datorie la sfârşitul acestei săptămâni  

by Fălticeni Online
0 comment

Weekendul de 1 mai vine cu măsuri sporite de ordine şi siguranţă publică, promit poliţiştii şi jandarmii suceveni.

Peste 200 de polițiști vor fi la datorie, zilnic, în acest sfârșit de săptămână, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică si vor avea ca prioritate prevenirea si descurajarea oricaror evenimente care ar putea afecta linistea cetatenilor.

Polițiștii rutieri vor fi prezenți, pe principalele artere din judetul Suceava si de asemenea din zonele turistice, precum si pe traseele de acces catre aceste zone.

Se va pune accent pe prevenirea accidentelor si ambuteiajelor rutiere, fluidizarii traficului rutier, precum si in vederea combaterii excesului de viteza si a consumului de bauturi alcoolice de catre conducatorii auto.

Polițiștii din cadrul Serviciului Poliției TF Suceava vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică și vor acționa pentru prevenirea și combaterea furturilor din buzunare, de și din bagaje, a tâlhăriilor și descurajarea comiterii de fapte antisociale, atât în stațiile de cale ferată, cât și în vagoanele de călători.

Activitatile vor fi desfasurate in sistem integrat, impreuna cu celelate institutii cu atributii in asigurarea ordinii si linistii publice.

Jandarmii suceveni vor asigura măsurile de ordine publică dispuse de Ziua Internațională a Muncii

În acest sfârșit de săptămână, peste 100 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava vor acționa în  cadrul dispozitivului integrat de menținere a ordinii publice din zona de responsabilitate, unde se vor asigura că ordinea și liniștea publică sunt respectate.

Jandarmii vor fi prezenți alături de polițiști atât în mediul urban, în zonele aglomerate, parcuri, centre comerciale, zone de agrement, cât și în mediul  rural unde au loc manifestări cultural-artistice cu ocazia zilelor localităților, acționând pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și contravențional.

De asemenea, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la meciurile de fotbal și rugby care vor avea loc pe raza județului și vor monitoriza ordinea publică la expoziția canină „Bucovina Dog Show 2022”, dar și în cadrul evenimentului „Retro Parada Primăverii 2022”.

Totodată, jandarmii montani vor executa misiuni de patrulare în zonele de agrement din Gura Humorului, Frasin, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Broșteni și Sucevița, pentru a se asigura că turiștii nu vor întâmpina probleme, dar și în cazul constatării unor abateri de la normele legale.

Pentru a va proteja de evenimente neplacute, polițiștii suceveni vă recomandă:

  • Pastrati in mers o distanta suficienta fata de autovehiculul din fata dumneavoastra, pentru a putea opri in siguranta atunci cand conditiile de deplasare o impu;
  • Aveti grija de bunurile dumneavoastra, atunci cand va aflati in locuri aglomerate, la piata, la magazine, in mijloacele de transport in comun;
  • Nu afisati ostentativ bunurile de valoare atunci cand va aflati in locuri publice;
  • Atenţie la vânzări-cumpărări pe internet !!
  • Atenție la ”ofertele bombă”! Dacă ceva pare prea bun ca să fie adevărat, atunci chiar nu este!
  • Nu oferiți datele cardului bancar! 
  • Evitați accesarea link-urilor din surse necunoscute!

Locuinţa e în siguranţă?

  • Încuiaţi uşa, chiar dacă sunteţi acasă!
  • Nu faceţi publică plecarea dumneavoastră de acasă şi rugaţi vecini de încredere să vă supravegheze locuinţa (ridicând eventuale înștiințări sau facturi prinse în ușă, dacă lipsiți pentru mai multe zile);
  • Nu permiteţi, sub niciun motiv, accesul persoanelor necunoscute în curte sau locuinţă!

Atenţie la genţi, buzunare!

  • Nu păstrați banii sau telefonul în buzunarele exterioare ale vestimentației!
  • Poziționați geanta sau borseta în fața dumneavoastră!
  • Nu țineți niciodată portmoneele sau gențile în coșurile sau plasele de cumpărături! 
  • Nu luaţi sume mari de bani la dumneavoastră!
  • Când mergeţi la cumpărături, manevraţi banii în interiorul genții!

Alcoolul în exces….risc crescut de tragedii!

  • Evitati excesul de alcool! Se nasc foarte uşor conflicte, dar puteţi şi deveni mult mai uşor victima diverselor infracţiuni sau accidentelor rutiere !

Protejaţi maşina!

  • Nu lăsați bani/ bunuri de valoare în maşină, la vedere, chiar dacă lipsiți puțin timp!
  • Nu lăsaţi niciodată cheile în contact şi asiguraţi autoturismul chiar dacă lipsiţi din el doar câteva minute!       

Nu uitați, atitudinea preventivă vă poate salva din multe situaţii neplacute !

Pentru un sfârşit de săptămână fără incidente, Jandarmeria Suceava le recomandă cetăţenilor:

  • să nu se implice în acțiuni care pot conduce la tulburarea ordinii publice;
  • să manifeste atenție în ceea ce privește asigurarea bunurilor personale;
  • să supravegheze copiii care se pot rătăci în zonele aglomerate;
  • să aibă un comportament decent în conformitate cu normele de conviețuire socială;
  • dacă situația impune să solicite sprijinul, apelând la cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau prin numărul unic de urgență 112.

You may also like

Fălticeni Online

Știri locale, regionale și naționale. Evenimente culturale și sportive. Foto și video reportaje.

Rulează videoul

Ultimele postări

@2022 – All Right Reserved. Fălticeni Online