Întreruperea furnizării apei în Fălticeni: vineri, 22.09.2023, între orele 08:00 – 15:00, pentru realizarea unui branșament pe str. Ana Ipătescu. Vor fi afectaţi consumatorii de pe strada Ana Ipătescu (parțial), Muncii, Plt. Iordache. Unități: Magazin ”Roxana”.

Hidratarea corpului și protecția corespunzătoare împotriva razelor soarelui sunt printre lucrurile esențiale pe timp de caniculă.

Pentru că ne aflăm sub efectul unui cod galben de caniculă până la data de 1 iulie, iată câteva măsuri, care trebuie respectate, pentru a face față mai ușor temperaturilor caniculare. Aceste recomandări vin de la Insectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Bucovina” Suceava.

– Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice);

– Evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11:00-18:00;

– Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;

– Beți 1,5 – 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc, mușețel, urzici);

– Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt – (echivalentul unui pahar cu apă); mâncați echilibrat și variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;

– Evitați băuturile ce conțin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucuri carbogazoase) în cantitate mare;

– Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;

– Nu consumați alcool (inclusiv bere) – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;

– Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie;

– Nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;

– Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;

– Creați un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;

– Persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;

– Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și se vor alterna perioadele de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

APEL UMANITAR

About Author

By B.P.

%d blogeri au apreciat: